1 / 6
Sub jocul luminii și al umbrelor, dansatoarea devine parte a tabloului. Trăsăturile feței se estompează în siluetă, iar fiecare mișcare capătă mai multă forță, dezvăluind farmecul aparte al esteticii orientale.
23-Sep-2026
Localitatea Shangli din provincia Jiangxi, supranumit „patria artificiilor”, organizează lunar mai multe spectacole impresionante de artificii. Peste 4.000 de tipuri de artificii produse aici ajung în peste 60 de țări și regiuni din întreaga lume.
23-Sep-2026
Ce se întâmplă când inteligența artificială întâlnește dansul clasic chinezesc? O dansatoare AI grațioasă își etalează mișcările pe o scenă digitală, păstrând farmecul și expresivitatea dansului tradițional, dar adăugând o puternică notă futuristă. Tradiția și algoritmii se întâlnesc într-un dans inedit. Cum ți se pare prestația ei?
23-Sep-2026
Zeci de veterani chinezi româniști, alături de cadrele didactice, absolvenți și actuali studenții din cele șase universități din China în care este predată limba română, au marcat astăzi, la Universitatea de Studii Străine din Beijing (BFSU), 70 de ani de activitate ai secției de limba română inaugurată în 1956. Evenimentul aniversar, găzduit de Prof.Univ.Dr. Dong Xixiao, a fost deschis cu un moment poetic, studenți chinezi recitând poemul "Glosă" de Mihai Eminescu, poetul român cel mai studiat și tradus în China de peste 100 de ani. Alături de gazdele chineze, la eveniment au fost prezenți Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Dan-Horia Maxim, Atașatul cultural al Ambasadei României - Ministru plenipotențiar Claudiu FLORIAN, referent principal în cadrul Institutului Cultural Român (ICR) Beijing - Ema Stoian, Conferențiar Dr. Andreea Nechifor din cadrul Universității Transilvania din Brașov, foștii Ambasadori ai R.P. Chineze la București: Xu Jian și Huo Yuzhen, fost
20-Sep-2026
22-Sep-2026
Medalia Fields este considerată „Nobelul matematicii”și este una dintre cele mai înalte distincții ale comunității matematice internaționale. Maxim Kontsevich este unul dintre laureații acestui premiu. De mult timp desfășoară cercetări matematice în Franța, iar în prezent este membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la Institutul de Studii Științifice Avansate din Franța (IHES).
10-Oct-2026
,,Marii investitori își păstrează încrederea în România" scrie Profit.ro. Parcurile de retail rămân principalul motor al noii oferte comerciale, în timp ce pe sectorul industrial & logistică (I&L), producția și industria ușoară au devenit vectorul dominant al cererii în 2026, iar marii investitori își păstrează încrederea în piața românească. Parcurile de retail rămân principalul motor al noii oferte comerciale, în timp ce pe sectorul industrial & logistică (I&L), producția și industria ușoară au devenit vectorul dominant al cererii în 2026, iar marii investitori își păstrează încrederea în piața românească. Noua oferta livrată este dominată de formatul value prin parcuri de retail, cu 53.214 mp (Cluj, Bacău, București), în timp ce mall-urile au adus pe piață o nouă ofertă de 26.300 mp (extinderi ale proiectelor Arena Mall din Bacău și Electroputere din Craiova). În contextul scăderii consumului și cu o presiune tot mai mare a costurilor în rândul populației, discounterii
15-Oct-2026
,,Reuters: Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru un summit dominat de exporturile chineze, preţurile la energie şi bugetul comunitar" informează Bursa. Liderii celor 27 de state membre ale UE se reunesc joi la Bruxelles pentru un summit axat pe limitarea exporturilor din China, preţurile ridicate la energie şi diferenţele privind viitorul buget al Uniunii, relatează Reuters. Reuniunea are loc la mai puţin de o săptămână după ce Comisia Europeană a obţinut un acord cu Beijingul pentru limitarea importurilor de maşini hibride din China, potrivit Reuters. Acordul este un prim pas într-un plan mai larg de reducere a deficitului comercial al UE cu China, care a atins 360 de miliarde de euro în 2025, conform Reuters. Deficitul este pe cale să depăşească acest nivel anul acesta, după aceeaşi sursă. Următoarea întâlnire UE-China este programată pentru martie, potrivit Reuters. Proiectul de concluzii prevede că liderii vor cere Comisiei să continue dialogul cu Beijingul, să folosească pe
15-Oct-2026
,,Luca Niculescu urmează să depună în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri" transmite Digi24.ro. Premierul desemnat Luca Niculescu ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să fie făcute luni, iar marți – să fie dat votul în plenul Parlamentului. După depunerea listei și a programului de guvernare, conducerea Parlamentului va stabili calendarul privind audierile miniștrilor în comisiile de specialitate și, mai apoi, ședința reunită pentru vot. Potrivit informațiilor Digi24, audierile miniștrilor ar urma să aibă loc lunea viitoare, pe 19 octombrie, iar o zi mai târziu, marți, 20 octombrie, să aibă loc votul de învestitură. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la guvernare. „Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situaţia critică în care a ajuns România în ultimele luni şi soluţiile pe care ni le-a propus prim-ministrul desemnat, Luca
15-Oct-2026
,,România şi Bulgaria vor să pună pe agenda Consiliului European problema securității navigației în Marea Neagră" consemnează Rador.ro. România şi Bulgaria vor să pună pe agenda Consiliului European, care începe astăzi, problema securității navigației în Marea Neagră. De altfel, Bucureștiul și Sofia vor colabora pentru măsuri mai ferme ale Uniunii şi NATO de contracararea dronelor, astfel încât navigația comercială în Marea Neagră să fie protejată. Președintele Nicușor Dan a discutat ieri cu omoloaga sa bulgară, Iliana Iotova, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în largul coastelor Bulgariei, iar una dintre ele s-a scufundat. Guvernul de la Sofia a convocat-o deja pentru explicații pe ambasadorea Rusiei în Bulgaria. La rândul său, ministrul interimar al apărării, Radu Miruță, i-a propus omologului bulgar să semneze scrisoare comună căre NATO pentru înființarea unui comandament militar al statelor aliate de la Marea Neagră, care să fie găzduit de România pe litoral din
15-Oct-2026
"Incendiu la bordul unei nave aflate la 14 mile marine de Sulina, opt marinari sunt daţi dispăruţi" anunță News.Ro. O ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) participă, joi, dimineaţă, la o misiune de salvare la o navă aflată la 14 mile marine de Sulina, după ce la bordul navei a izbucbit un incendiu, iar 8 marinari dunt daţi dispăruţi. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a fost ridicat de la sol. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că la bordul navei a izbucnit un incendiu. ”Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române a declanşat o operaţiune de urgenţă de căutare şi salvare (SAR) în urma unui incident grav raportat în această dimineaţă în apele Mării Negre, la aproximativ 13 mile marine sud-est de Sulina. În jurul orei 07:00, nava comercială Wide Trader, aflată sub pavilion San Marino, a transmis o alertă de urgenţă semnalând izbucnirea unui incendiu la nivelul castelului navei”, au afirmat
15-Oct-2026
,,Octombrie a adus o schimbare majoră pentru Titlurile de stat Tezaur" scrie Capital. Titlurile de stat Tezaur au atras de la populație cu peste 10 miliarde de lei mai mult decât programul Fidelis în primele zece luni ale anului 2026, potrivit datelor disponibile după încheierea ofertelor din octombrie. În timp ce Tezaur a cumulat subscrieri de aproape 22 de miliarde de lei, Fidelis a ajuns la aproximativ 11,75 miliarde de lei, chiar și după revenirea înregistrată în această lună. Programul Fidelis a atras în octombrie aproximativ 1,3 miliarde de lei, echivalentul a 311 milioane de lei și 184,7 milioane de euro. Evoluția reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de luna iulie, când subscrierile au coborât la numai 660 de milioane de lei, cel mai redus nivel de la reluarea programului, în 2020. În septembrie, prin cea de-a noua ediție Fidelis din acest an, statul a atras 852 de milioane de lei. Cu toate acestea, interesul investitorilor de la Bursa de Valori București (BVB) pentru
14-Oct-2026