Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat astăzi dimineaţă că va fi o singură ordonanţă pentru cele două coduri, proiectul actului normativ fiind în curs de elaborare,informează Bursa. "Lucrăm la un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codului penal şi codului de procedură penală în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea celor două directive: confiscarea extinsă la codul penal şi consolidarea prezumţiei de nevinovăţie la cel de procedură penală. Mă voi consulta cu doamna prim-ministru, nu vom propune două ordonanţe de urgenţă, ci una singură", a precizat Toader. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat în urmă cu o săptămână că în Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a decis cu unanimitate de voturi emiterea unor Ordonanţe de Urgenţă pentru Codurile penale. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat atunci că va fi făcută o analiză la minister şi că o soluţie declarată constituţională o transpui în lege, justificând astfel ordonanţa de urgenţă.
Textul integral AICI