Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Mediafax - Preşedinţia Română a Consiliului UE: 90 de dosare, un rol important în definirea pieţei unice digitale
2019-06-20 19:20:11 cri-1

România a închis, în perioada Preşedinţiei Consililui UE, 90 de dosare legislative, arată datele preliminare, consemnează Mediafax. Printre dosarele închise se află setul de măsuri în vederea combaterii discriminării, finalizarea discuţiilor pe Directiva Gaze Naturale şi actualizarea legislaţiei copyright. La jumătatea mandatului său, adică în luna martie, România reuşea să transmită Uniunii Europene finalizarea negocierilor din dosare importante, precum: setul de măsuri în vederea combaterii discriminării, finalizarea discuţiilor pe Directiva Gaze Naturale şi Directiva Copyright. Oficialii de la Bucureşti au urmărit încă de la început crearea unui cadru în care să se desfăşoare alegerile europarlamentare, fără a exista riscul dezinformării. Totodată, Directiva Copyright a fost prioritară, avându-se în vedere implicaţiile copyright asupra giganţilor internaţionali în mediul online.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China