Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
INTERVIU – Dan Şova: Forţa capitalului chinez este foarte mare
2013-09-04 10:49:45 cri-1

Interviu realizat cu Dan Coman Şova, Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine


Bună ziua domnule ministru Dan Şova. Bine aţi revenit în China, de această dată în calitate de preşedinte al părţii române a celei de-a 23-a sesiuni a Comisiei mixte de cooperare economică, ce are loc la Beijing. Cu ce mesaj veniţi din partea Guvernului României, din partea premierului Victor Ponta pentru marii investitori chinezi, mai ales în contextul aniversării în 2014 a 65 de ani de relaţii diplomatice şi a zece ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre România şi China?

Mesajul este că vrem să dezvoltăm, în primul rând, relaţia economică cu R.P.Chineză, pentru că din punct de vedere politic stăm foarte bine şi trebuie să facem cumva să aducem şi relaţia economică la acelaşi nivel cu relaţia politică care există. Din păcate pentru noi, nivelul investiţiilor R.P.Chineze în România este destul de mic, China nu se află astăzi printre primii zece investitori în România. Chiar dacă volumul schimburilor economice în primele şase luni ale anului la 1,5 miliarde dolari ar putea părea o sumă semnificativă faţă de relaţia Chinei cu alţi parteneri, este foarte puţin. Aceasta în contextul în care R.P.Chineză este al doilea partener comercial al Uniunii Europene şi unul din cei mai importanţi investitori în Uniunea Europeană, iată că în relaţia cu noi, însă, au fost foarte multe lipsuri. Din păcate a existat o relaţie economică foarte strânsă şi construită foarte bine în perioada 2000-2004, ulterior autorităţile române au neglijat, să spun, foarte mult partea aceasta şi acum vrem să reluăm de la un alt punct. Dacă ne raportăm geografic, China este totuşi cel mai important partener al României pe zona asiatică, dar în mod evident este foarte mult sub potenţialul acestei relaţii economice. Împreună cu domnul ambasador Doru Costea, care ne-a însoţit şi la întâlnirea de la Chongqing de acum două luni, întâlnire benefică pentru relaţia de colaborare şi la nivel local, pentru că R.P.Chineză pune accent foarte mare pe colaborarea dintre regiuni din cele două ţări, s-au şi semnat nişte documente de colaborare între judeţele din România şi regiunea Chongqing, împreună vă spuneam cu domnul ambasador Doru Costea am început discuţii cu companiile mari chineze care vor să investească în România şi am ridicat deja la întâlnirile avute problema faptului că practica să spun a marilor companii chineze de a investi sub condiţionarea unor garanţii de stat, nu este posibilă, nu numai în România, în toată Europa Centrală şi de Est, pentru că ştim cu toţii, e vorba de nivelul Produsului Intern Brut, de deficitul bugetar, sunt constrângeri foarte multe, dar am văzut o deschidere foarte mare din partea companiilor chineze şi au spus că se poate rezolva această problemă fără garanţii de stat. Din punctul meu de vedere absenţa garanţiilor de stat a fost unul din obstacolele principale în dezvoltarea investiţiilor chineze în România. În sfârşit, cred în momentele acestea, că începem să găsim o deschidere, normal că va trebui să înaintăm discuţia şi cu Exim Bank-ul chinez pentru a găsi o soluţie de finanţare împreună cu dânşii, care să nu presupună garanţii de stat pentru investiţiile chineze. Va fi un drum lung, nu spun că va fi simplu, nu spun că va fi imediat, dar cred că vom găsi o soluţie şi va rămâne şi domnul ambasador Costea în urma noastră, aici, ca să continue anumite discuţii şi sunt sigur că vom reuşi să găsim o rezolvare, undeva, până la sfârşitul anului.

1 2 3
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China