Marea majoritate a chinezilor (cca. 92%) se consideră că aparţinând populaţiei Han, autointitulaţi "urmaşii Împăraţilor Yan şi Huang", a căror leagăn este bazinele fluviilor Galben şi Yangtze. Noţiunea de a fi chinez – chinez Han – este mai degraba un concept cultural, o acceptare a valorilor naţionale (spre deosebire de conceptul de naţiune în sens european). Chineza, numită şi Hanyu ("limba neamului Han") face parte din familia limbilor sino-tibetane. Scrierea chinezească, datând de peste 4.000 de ani, este una dintre cele mai vechi din lume şi a avut inţial la baza pictograme, combinate ulterior cu ideograme.

După ce a unit China, în 221 î.e.n., şi a început să ridice Marele Zid, Împaratul Qin Shihuang a instituit un sistem unitar de scriere a caracterelor chinezeşti (alături de standardizarea unităţilor de măsură şi greutăţi). Scrierea constituie şi elementul unificator în multitudinea de limbi vorbite şi dialecte din China. Limba scrisă este aceeaşi pe tot cuprinsul ţării, dar cea vorbită este extrem de diversă. În afara limbii proprii, neamul Han a întemeiat şi o cultură şi o administraţie devenite temelie a sistemului naţional, cu care a ajuns să se identifice. Cultura Han este deseori asociată cu confucianismul şi cu administraţia mandarină, bazată pe sistemele de examene imperiale pentru ocuparea funcţiilor publice. Chinezii Han au supravieţuit prin asimilarea în mare măsură a invadatorilor, recâştigând de multe ori controlul asupra teritoriilor pierdute, extinzându-şi supremaţia spre nord-vest, asupra Drumului Mătăsii, şi spre sud, către Nam Viet şi Annam (Vietnamul de azi). Puterea imperială şi bogăţiile sale (de la palate la … porţelan) au fost asociate cu supremaţia neamului Han, dar cultura chineză este un "talmeş-balmeş" în care se întrepătrund tradiţiile tuturor popoarelor acestei ţări, inclusiv ale minorităţilor entice precum tibetanii, uigurii, musulmanii Hui etc. Populaţia Han reprezintă chintesenţa moştenirii culturale chineze, dar a absorbit elemente străine timp de secole. La rândul lor, năvălitorii străini şi-au adaptat stilul de viaţă (adesea nomad) şi cultura la foarte dezvoltată civilizaţie Han…

Dragi prieteni, am ţinut să redau pe scurt acest proces de SINIZARE, totodată comparându-l cu procesul de formare a poporului român. Mi se pare o similitudine fascinantă între cele două civilizaţii (ca de altfel şi altele în care poate voi vorbi altă dată).

În incursiunea mea în spaţiul chinez am recunoscut cu uşurinţa, după înfăţişare şi chinezi de origine mongolă sau tibetană. O idee interesantă mi s-a părut că turiştii chinezi erau împreună cu cei străini (adică nu erau separaţi la restaurante, hoteluri, vase de croazieră etc.), pe tot parcursul excursiei constatând acest fapt emoţionant pentru mine.

Aşa cum Egiptul antic este "darul" Nilului, aşa şi civilizaţia chineză este "darul" fluviilor Galben şi Albastru, deci strâns legată de fertilitatea pământului, de obţinerea mai multor recolte într-un an, de modul de curăţare a terenurilor prin defrişare şi ardere, de rotaţia culturilor, de tehnologiile agricole şi de sistemele de irigaţii, toate inventate de chinezi. Am observat cum în zona Guilinului, pantele munţilor erau cultivate în terase, aproape ca nişte opere de artă.

În istoria milenară a Chinei, arta culinară s-a perfecţionat continuu, devenind nu numai o adevărată minune a ţării, ci şi a întregii lumi. Preocuparea chinezilor faţă de mâncare se reflectă în filozofia şi politica naţională. Puţine popoare au o relaţie mai pasională cu mâncarea decât chinezii. Timp de secole, chinezii au considerat mâncarea medicament curativ şi preventiv, ceea ce mi se pare interesant şi destul de corect. În cele aproape 16 zile cât am stat pe teritoriul chinez am reuşit să apreciez din … mers, diversele bucătării locale, să gust puţin din raţa pechineză, colţunaşi, muguri de bambus, să savurez mai multe feluri de mâncare (până la 10) ce ni se serveau la o masă rotundă de 10 persoane, apreciind modul cum socializează chinezii la masă...