DR. ANNA EVA BUDURA

La 19 decembrie 1863, atunci când pe Limes Field, Mortlake, din Londra, s-a jucat primul meci din istoria fotbalului modern, conform regulilor jocului codificate în acelaşi an, oare câţi au ştiut că undeva, departe, în estul Eurasiei, chinezii practicaseră de câteva mii de ani un joc competitiv asemănător, numit cu ju (se citeşte ţ'u dzü ), şi stabiliseră şi generalizaseră regulile jocului, la începutul primului mileniu? Azi, în Muzeul Fotbalului din oraşul Linzi, provincia Shandong, se află un document în care FIFA atestă că „cu ju din China antică constituie începutul fotbalului", că „oraşul Linzi este locul de naştere al fotbalului şi de aici a ajuns în Egipt, apoi în Grecia, la Roma, în Franţa şi Anglia".

Jocul cu mingea „al gloatei"

Reversul oglinzii de bronz cu reprezentarea jocului

Cu o suprafaţă de 12.000 m2 - zece săli expoziţionale, sute de obiecte şi 20 de situri arheologice restaurate, terenuri de joc pentru practicarea cu ju –, muzeul constituie o adevărată enciclopedie a istoriei culturii acestui sport în China. El cuprinde dovezile istorice ale moştenirii culturale a Chinei, începând cu mingi de piatră găsite de arheologi în număr mare în zona acestui oraş, mingi care, conform legendei, ar fi fost folosite după ce strămoşul naţiunii chineze, Huangdi – Împăratul Galben, creatorul civilizaţiei chineze – a inventat jocul cu ju, pentru a-şi antrena armata.

Criteriu militar

Este de presupus că jocul cu (a lovi cu piciorul) ju (minge) a fost cu plăcere practicat încă din Antichitate în China, la început de oamenii de rând, apoi şi de nobilime şi chiar la Curtea imperială. În Însemnările istoricului de Sima Qian (145 – 87 î.H.) şi în Zhanguo Ce (Stratagemele Statelor Combatante), găsim o relatare vie „a vieţii trepidante în bogata aşezare Linzi", capitala statului Qi (319-201 î.H.), semnată de Su Qin (?-284 î.H), un intelectual itinerant versat în probleme politice din timpul Statelor Combatante: „toţi locuitorii acestui oraş cu 70.000 de locuitori sunt preocupaţi să-şi găsească un mod plăcut de a se distra, unii cântă la flaut sau guqin, alţii se pasionează de lupta dintre cocoşi sau se întrec în lupte, iar mulţi sunt cuprinşi de febra cu ju". Se pare că autorităţile încurajau practicarea cu ju, din cauză că, fiind un sport complex, avea efecte benefice asupra condiţiei fizice a indivizilor şi stimula, asemenea şahului, şi judecata minţii în elaborarea unei strategii.

Acesta este şi motivul pentru care şi urmaşii militari ai Împăratului Galben considerau – aşa cum este menţionat în Bie Lu, un inventar şi rezumat al celor 13.219 suluri păstrate în biblioteca imperială, realizate din ordinul împăratului Cheng (32-7 î.H.) de Liu Xiang (77-6 î.H.) - că „cu ju este o preocupare militară". În scrierile istoricilor se evidenţiază faptul că cu ju a devenit un mijloc de antrenare militară cu rezultate mulţumitoare pentru selectarea cadrelor militare şi promovarea lor pe criteriile condiţiei fizice, rapidităţii de judecare a unei situaţii date şi menţinerii echilibrului interior. În Istoria (oficială) a dinastiei Han, lucrarea de specialitate Cu ju ershi pian - 25 de articole ale cu ju este cuprinsă printre operele dedicate artei militare, care trata pregătirea cadrelor, alături de artele marţiale, tragerea cu arcul, mânuirea sabiei şi lupta corp la corp.

În timpul dinastiei Han (206 î.H.-220 d.H.) jocul cu ju este îmbrăţişat de Curtea imperială şi pătrunde la Curţile nobilimii şi ale oamenilor bogaţi. Împăratul ctitor al dinastiei, Liu Bang (206-195 î.H.), un om ridicat din rândul ţărănimii, a ordonat ca în noul palat imperial să se construiască o anexă în care să se pregătească un teren, cu peluze pentru spectatori, pe care să se practice acest joc al plaiurilor sale natale. El însuşi participa cu pasiune la competiţii, împreună cu membrii familiei şi demnitarii dedicaţi acestui joc. Iar împăratul Wu - Marţialul (25-58) - se angaja deseori personal în confruntarea echipelor. La competiţii participau jucători profesionişti, a căror măiestrie era aplaudată cu frenezie şi răsplătită regeşte de spectatori.