Orchestra Națională de muzică populară ,,Lăutarii" din Chişinău este considerată un fenomen în tot spaţiul românesc. A evoluat în peste 30 de ţări ale lumii, a înregistrat peste 200 de CD-uri cu artişti din Republica Moldova şi România, a susţinut mii de spectacole. De 40 de ani dirijor al orchestrei ,,Lăutarii" este maestrul Nicolae BOTGROS, care recent a împlinit vârsta de 65 de ani. Cu această ocazie corespondentul nostru la Chişinău, Anatol Caciuc, a susţinut un interviu cu dirijorul Nicolae Botgros, artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, Laureat al Premiului Naţional.