Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Intensificarea legăturilor chino-române comerciale și culturale
2018-05-04 19:37:56 cri-1


În ediția de astăzi a rubricii Poșta Redacției mi-am propus să vă informez despre ultimele două evenimente înregistrate în cadrul schimburilor chino-române în domeniile comercial și cultural.

Prima ședință despre pregătirile la cele trei expoziții din municipiul Ningbo, provincia estică Zhejiang, a avut loc de curând. Cele trei expoziții și anume cea de-a 4-a ediție a Expoziției de Investiții și Comerț China-ECE, cea de-a 20-a ediție a Simpozionului de Investiții și Comerț din Zhejiang și cea de-a 17-a ediție a Târgului Internațional al Bunurilor de Consum din China vor avea loc anul acesta în perioada 7 - 10 iunie.

În contextul în care guvernul chinez promovează inițiativa "O centură, un drum" și strategia zonei economice a Fluviului Albastru, primăria municipiului Ningbo va promova o deschidere către exterior de calitate superioară și o dezvoltare de calitate, organizând în cadrul celor trei expoziții 28 de evenimente precum forumuri, consultări comerciale, târguri comerciale și schimburi umane.

Letonia este țara invitată de onoare a Expoziției de Investiții și Comerț China-ECE și Austria este stat partener al evenimentului. Oficiul de Expunere și Colaborare ECE inaugurat la finalul anului trecut a început să funcționeze și a stabilit legături cu instituții profesionale din domeniul expozițional din cele 16 țări ECE, vizând să introducă mai multe produse de calitate din Europa Centrală și de Est.

În timpul expozițiilor, vor fi organizate concomitent Forumul "O centură, un drum" din provincia Zhejiang, Forumul de Investiții Internaționale din provincia Zhejiang, cea de-a 2-a ediție a Forumului Primarilor China-ECE, Summitul Rezidenților Chinezi din ECE de la Ningbo. De asemenea, vor avea loc cea de-a 4-a ediție a Târgului de Investiții și Cooperare China-ECE, Conferința de Promovare a Investițiilor la Ningbo, cea de-a 7-a ediție a Forumului Întreprinzătorilor Chinezi Tineri din Străinătate. Atât profesioniști, cât și consumatori vor putea profita de aceste evenimente, desfășurând schimburi educaționale, turistice și comerciale. De asemenea, vor fi lansaţi și indicii comerciali "16+1".

Potrivit informaţiilor, ediția din acest an a Expoziției de Investiții și Comerț China-ECE va fi mutată din sala nr.1 în sala nr.8 a Centrului de Conferințe și Expoziții din Ningbo, unde va dispune de o suprafață mai mare și va fi deschisă publicului pe tot parcursul evenimentului. Simpozionul din anul acesta va fi desfășurat, la rândul lui, în sălile nr.1,2,3,4,7,9,10, pe o suprafață de 85.000 mp și peste 3.000 standuri. La această ediție va fi stabilit un pavilion cu produse de uz casnic de calitate din provincia Zhejiang, care nu au mai fost expuse în ultimii 11 ani.

În data de 24 aprilie, cercetătoarea Iulia Monica Oehler-Șincai de la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române a vizitat Institutul pentru Rusia, Europa de Est și Asia Centrală al Academiei Chineze de Științe Sociale, prilej cu care a făcut schimburi academice cu cercetătorii de aici. Oehler-Șincai a susţinut dizertaţia intitulată "Relațiile chino-europene și ordinea economică mondială".

Ea este de părere că relațiile chino-europene reprezintă coexistența cooperării competitive. Cu toate că România se dedică promovării mecanismului de cooperare "16+1", aparține totuși celei de-a 2-a categorii din cele 16 state ECE, fiind un partener cu potențial. Cercetătoarea a subliniat că aderarea la zona euro și integrarea euro-atlantică reprezintă prioritățile diplomatice ale României.

Cercetătorii chinezi și cel român au mai discutat despre schimbările înregistrate în relația chino-română, perspectivele cooperării "16+1", Europa pe viteze diferite, România în comparaţie cu Bulgaria, dezvoltarea grupului de la Vișegrad, rolul României în subregiunile aferente, etc.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China