Cotidianul "The Beijing News" a publicat recent comentariul intitulat "Comerțul cu soia formează o strategie de mare unghi?", al cărui autor este Xu Lifan.

Xu a menționat că Administrația Națională a Vămilor din China a anunțat, recent, că soia rusească, plantată pentru prelucrare, care este supusă testelor și carantinei, poate fi importată de China prin transport maritim, feroviar, rutier și aerian. Intensificarea importului de soia rusească a fost un consens al președinților chinez și rus realizat în iunie anul curent. Anterior, doar cinci regiuni rusești producătoare de soia importau în China soia, produs însemnat în comerțul chino-american, un subiect abordat adeseori de cele două părți în confruntare. În acest context, importul de soia rusească în China dă impresia că se formează un triunghi în privința comerțului cu soia. Dar acest triunghi nu este adevărat nici din perspectiva cererii chineze pentru soia, nici din perspectiva capacității rusești de aprovizionare cu soia. Un sistem perfecționat de ofertă de soia trebuie să depindă de propriile forțe chineze.

De ce are China așa de multă nevoie de soia? China se aprovizionează cu mai multe produse agricole proprii precum orez, grâu și porumb. Se poate spune că China hrănește cu cerealele cultivate pe 10% din terenuri și cu 6% din apa dulce de pe Pământ, aproape o cincime din locuitorii din întreaga lume, fapt care este un lucru remarcabil. Dar, o excepție este soia. Producția anuală de soia din China este de 14 milioane de tone, care satisface doar 50% din creșterea anuală a cererii pentru aceasta. În ultimul deceniu, creșterea anuală a cererii pentru soia a fost de 6,5 milioane tone, cererea totală chineză fiind de peste 100 de milioane tone. Peste 80% din cerere trebuie satisfăcută de soia importată, 60% din comerțul mondial cu soia fiind orientat spre China. Importul de soia în 2017 a fost de peste 95 milioane de tone, în timp ce în 2018 a fost de peste 88 milioane de tone.

Pe lângă o dependență mare față de import, o altă problemă a comerțului cu soia este că sursa importului nu este diversificată. Majoritatea importată provine din SUA, Brazilia, și Argentina. Soia din aceste trei țări ocupă 80% din producția mondială anuală, jumătate din producțiile lor fiind pentru export.

Cu toată că soia din America poate constitui o sursă permanentă pentru China, de la soia americană din noiembrie în aprilie și soia braziliană și argentină de după aceea, China trebuie să-și diversifice sursele de import, deoarece factori politici generează instabilitate. De aceea, importul de soia rusească devine o alegere inevitabilă, pentru care relațiile chino-ruse stabile în ultimii ani costituie o asigurare institutională.

Producția de soia rusească nu poate însă satisface cererea chineză. Conform datelor Biroului Național de Statistică, producția rusă din 2018 a fost de 4 milioane de tone. În afară de cea rezervată pentru piața internă, cantitatea importată în China este de doar 800.000 de tone. De aceea, Rusia ia măsuri de încurajare pentru a înmulți producția de soia. Dar nici tehnologiile sau investițiile în domeniu nu pot asigura o producție anuală mai mare în Rusia. Pe lângă compensațiile pentru producători de soia, Rusia trebuie să relaxeze restricțiile și să atragă mai mulți investitori chinezi. Eforturile în acest sens au fost făcute, dar nu sunt suficiente.

Ministerul Comerțului a anunțat în iunie că, în primele patru luni, importul de soia a fost de 24,39 milioane de tone, în scădere cu 7,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Importul din SUA a fost de 4,31 milioane de tone, în scădere cu 70,6%, fapt care nu a provocat o creștere considerabilă a prețului la produsele din soia. Dar, sectorul american de soia se confruntă cu provocări. Prețul futures de soia a scăzut la data de 13 mai sub prețul de cost, iar prețurile la alte produse agricole precum carnea de porc și produsele aferente și grâu s-au depreciat. Departamentul american al agriculturii a dat prognoze că stocul de soia american se va dubla până la sfârșitul lui august. Pierderile provocate de scăderea prețului futures și un mare stoc nu pot fi compensate de măsurile temporare luate de administrația Trump.

China trebuie să crească producție de soia, ca să aibă inițiativa pe termen lung când e vorba de soia. Cheltuielile anuale pentru importul de soia totalizează peste 30 de miliarde USD. Orice fluctuație a prețului la soia va duce la instabilitate în sistemul de aprovizionare internă.

China a putut să-și asigure oferta de soia la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut și chiar a putut să facă export. Dar, China a devenit în ultimele două decenii cea mai mare țară importatoare de soia, fapt care se datorează mai multor cauze. Eficiența fermelor chineze este mai scăzută decât cea a lanțului industrial american. Sectorul de soia chinez nu este un lanț integrat și are o slabă competitivitate. Țăranii chinezi nu prezintă o dorință puternică pentru cultivarea de soia, deoarece randamentul de producere a uleiului din soia naturală este mai scăzut faţă de cea modificată genetic. Soia americană se bucură de o compensație mult mai ridicată decât cea chineză. Un program de relansare a producţiei de soia este deja în aplicare, dar modalitatea mai eficientă o reprezintă introducerea investițiilor în sectorul de soia.