Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Călătorind cu poetul Peter Sragher în China
2019-12-06 16:26:31 cri-1

Aţi adus cu dvs. mai multe cărţi. Printre ele şi „Cartea lui David". Cine este David în primul rând şi dacă doriţi să ne citiţi una dintre aceste poveşti.

David este fiul meu şi solicitat în urmă cu mai mulţi ani de o fostă colegă de la Adevărul când am lucrat eu prin anii '90 la această publicaţie să scriu aşa câte o povestire, vroia ea să publice într-o revistă, am început să mă gândesc la ceea ce face şi ceea ce spune David şi în felul ăsta am reuşit să scriu mai multe povestiri. Unele ieşeau mai mari decât cele care îmi trebuiau în acea revistă, eram limitat la 2.000 de semne, apărea pe hârtie nu online cum apar acum atât de multe şi ieşind mai mari eu tăiam numai o bucăţică şi publicam, scriam mai mult decât trebuie şi în felul ăsta a apărut o carte - „Cartea lui David" în care sunt adunate povestirile. Şi mă gândesc acum să vă citesc una dintre ele, scrisă în toamna anului 2008, când David avea numai 3 ani şi zice „Cum pune tata frunzele la loc pe crengi".

Într-o zi obişnuită de toamnă, copilaş sensibil, David ia frunzele uscate, căzute pe o alee laterală din Parcul Herăstrău. De fiecare dată, îmi întinde şi mie o frunză. Aşa, să se plimbe şi Tata cu frunza. Apoi, le priveşte cu mare atenţie, ca şi când ar vrea să absoarbă tot ce vede, le pipăie şi le miroase. Uscate cum sunt, nu prea mai au ce să ofere năsucului iscoditor. Câteodată, se opreşte brusc, îşi răşchiră picioarele şi bâţâie frunza pământie dintr-o parte într-alta, bucurându-se de mişcarea ei unduitoare, căreia nu vântul, ci el îi este pricina. Curios cum de-au ajuns frunzele taman pe jos, când Davidelu le-a văzut în pom atâta amar de timp. Ce-i drept, verzi şi lucitoare. După ce-a terminat să le studieze cu grijă, mi le întinde cu aceeaşi grijă. Pe deasupra, şi încrezător. Îmi zic că interesul pentru ele s-a terminat pe cât de repede a şi început. Cel puţin aşa am bănuit. Ce greşeală!

Ajunge Tata acolo! Zice David. Ajunge la ce? mă întreb în gând, pentru ca nu cumva să mă fac de ruşine în faţa copilaşului cum că nu înţeleg imediat ce mă roagă să fac pentru el. Daviduţu aşteaptă, ce-i drept nu prea multă vreme, nu e felul lui să aibă răbdare, după care insistă – cu cine-o semăna oare?!? –, fără să trădeze nici cea mai mică îndoială: Ajunge tata acolo! Acolo, acolo, acolo…, unde-o fi?!?, mă-ntreb în disperare de cauză. În sfârşit, pricep. Păi eu sunt acela de pot ajunge la ramurile pomului. Sunt mai înalt, nu-i aşa, şi sunt în stare să pun frunzele la loc pe crengi. Nu durează deloc mult şi-mi confirmă cu o oareşcare întârziere gândurile care mă bântuie: Le pune Tata! Nicio urmă de îndoială în glas. Tata poate orice, îmi spun, aşa c-a venit timpul s-o şi arăt. Nimeni n-are voie să rupă frunze din copaci, iar dacă ele cad pe jos, îndărătnice cum sunt de felul lor, că mai vine şi toamna, atunci cineva şi-a făcut de cap şi-i musai ca răul să fie îndreptat degrabă. Ordinea lucrurilor trebuie restabilită.

David râde acum cu gura până la urechi şi dinţii dezveliţi, cum a-nvăţat el că este bucuria. Se vede de-acum cu visul împlinit, cu toate frunzele toamnei de pe alei fixate de Tatăl lui, cu grijă, pe crengile bătrânilor stejari vitregiţi şi de ghinde, şi de tot, rămaşi doar cu crengile goale şi supărate de ploaia care de două zile nu le mai dă pace.

După ce-şi potoleşte un pic din fericire, se pune pe vorbit, de data asta lungind vocalele cât se poate de mult: Le puuune Taaataaaaa! Este din ce în ce mai încrezător în Tatăl său, gata să se ia în piept cu mormanele de frunze întinse la pământ. Poate c-ar fi cazul să trec la acţiune, căci răbdarea copilaşului dornic să vadă fapte, şi nu vorbe goale, se apropie de limitele suportabilităţii. Pentru a nu-mi compromite atotputernicia în faţa fiului, folosesc vechea metodă a diversiunii parşive. Aşa că – în loc să pun frunzele vitregite de viaţă, dar însufleţite de nenumărate nuanţe de maro, la locul lor pe crengi, aşa cum îmi cere David imperativ – îi dau să bea un pic de ceai din sticluţa mereu aflată la îndemână. Mare minune se petrece: mănunchiul de frunze unite de-o rămurică începe să plutească prin aer şi cade la pământ. Şi mânuţa Daviduţului apucă sticla. Uită de Frunze, de ordinea care trebuia restabilită în natură, pentru ca toamna să devină iarăşi primăvară. Prin puterea fără de margini a Tatălui său. Pentru el, a venit timpul să se dea în leagăn şi de-a rostogolul, pe tobogan.

Lăsăm natura în pace să facă ce vrea, intervenţia mea nu mai este necesară. Frunzele n-o să-şi găsească salvarea cu ajutorul Daviduţului. Toamna tot toamnă o să rămână, fără nicio şansă să întinerească-n primăvară. Tot pieirea iremediabilă este soarta frunzelor. Tocmai ce n-a vrut David să se întâmple. Ordinea trebuia restabilită. Frunzele – musai să rămână la locul lor. Stană de frunză pe creangă. Cu privirea sus, spre cer! Ce caută ele oare prăbuşite la pământ, abandonate de braţele puternice ale stejarilor?!? Prinse bine de crengi, ele au menirea să străjuiască pomii. Primăvara şi vara şi toamna şi iarna. Soarele şi cerul. Lucrurile nu se schimbă în împărăţia lui David. Şi avem a ne teme, căci a fost un rege mare şi puternic. (Toamna, 2008)

Nina F. Gherman

Secţia română - Radio China International

Beijing, 19 noiembrie 2019


1  2  3  4  5  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China