Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Alipay, Tencent, leagă viaţa on-line şi off-line
2015-04-08 15:39:38 cri-1

Alipay (alipay.com) este o platformă de plăţi on-line, care a fost lansat oficial în 18 octombrie 2003, cu cinci luni după ce Taobao a fost înfiinţată. Acesta a fost creat şi prezentat pentru un scop simplu, de a fi o parte terţă între cumpărători şi vânzători, pentru realizarea plăţilor on-line, rezolvând problema de încredere între cele două părţi într-un proces de tranzacţie, care nu se întâlnesc. Pe atunci, un cumpărător trebuia să transmită bani prin poştă sau bancă către Alipay. După aceea, el trimitea acestuia un fax al copiei documentului obţinut de la poşta care dovedeşte că el a trimis bani. Ca urmare, Alipay anunţa vânzătorul să trimită marfă şi îi va preda banii care i se cuveneau după ce cumpărătorul afirma primirea pachetului. În timpul acela, Alipay avea mai puţin de 20 de angajaţi, calculând manual banii primiţi şi achitaţi.

Sistemul Alipay a rezolvat problema de încredere, jucând rolul de intermediar. Cu ajutorul acestei platforme, Taobao s-a dezvoltat rapid, în timp ce obiceiurile chinezilor de cumpărare on-line au fost formate. La începutul anului 2005, compania Alibaba a prezentat, alături de Banca Industrială şi Comercială a Chinei (ICBC), primul raport privind statistica achiziţionării on-line, care a arătat că până la 28 februarie 2005, numărul comercianţilor înregistraţi pe Alipay a ajuns la 310.000, iar în fiecare zi, 3,5 milioane yuani erau operaţi pe platformă.

În septembrie 2005, Tenpay a fost lansată de compania Tencent. Aceasta a oferit, la început, serviciile legate de plăţile destinate site-ului paipai.com şi qq.com, amândouă fiind subordonate firmei Tencent. Tenpay a împărtăşit piaţa cu Alipay, contribuind şi el la formarea obiceiurilor consumatorilor chinezi în ceea ce priveşte plăţile on-line.

Odată cu popularizarea acestui nou mod de achiziţionare, tehnologiile asociate se dezvoltă permanent. Alipay şi Tenpay au îmbunătăţit calitatea platformelor privitoare la securitate şi uşurinţă. De exemplu, în trecut, când un consumator utiliza Alipay, tranzacţia era verificată şi confirmată de bancă, ori el trebuia să reîncarce, în prealabil, pentru contul său de Alipay. Sistemul băncilor nu era stabil, aşadar numai 60% din tranzacţii puteau fi finisate. Cumpărarea era, de cele mai multe ori, făcută după interese temporare. O eroare în procesul plăţii poate opri iniţiativa aceasta. Dar după ce funcţia „plată rapidă" a fost prezentată, rata realizării a crescut la 95%, fapt ce a ajutat, evident, la creşterea volumului tranzacţiilor.

În afară de comerţul electronic, Alipay s-a prezentat şi în domeniile legate de viaţa de zi cu zi. Consumatorii pot să facă plăţi, prin intermedul Alipay, pentru gaze, apă, electricitate şi telecomunicaţie. Iar Tenpay a înregistrat peste 200 milioane utilizatori, dintre care 400.000 sunt companii, din domeniile de jocuri on-line, financiar, metalurgic, al transportului, comerţului electronic, asigurării şi logisticii.

Conform datelor prezentate de iResearch Consulting, în 2008, Alipay a ocupat 50,7% din piaţa plăţilor on-line, în timp ce Tenpay a ocupat 19,3%. În prezent, o concurenţă între aceste două platforme se află în cursul desfăşurării, în mod special pe dispozitivele mobile.

Odată cu popularizarea telefonului mobil, modul O2O (on-line to off-line) este tot mai obişnuit, iar calea de legătură între aceste două capete este platformă pentru plăţi pe dispozitive mobile. Când folosim aplicaţiile precum Didi sau Kuaidi (similare cu Uber), putem plăti cu Alipay sau Tenpay, tot aplicaţii pe telefon mobil. La fel şi când cumpărăm bilete de cinema, facem comandă la restaurante pe Internet.

În 12 decembrie 2014, „Dublu 12", consumatorii au putut să participe la campaniile promovate de Taobao şi Alipay, făcând plăţi cu aplicaţia la supermarket şi magazine.

De asemenea, Tencent a semnat acordul de cooperare strategic cu renumitul magazin universal din Beijing, Wangfujing, care a început să testeze cumpărare pe Wechat, aplicaţie de comunicaţie de pe telefon inteligent, dezvoltată de Tencent. Consumatorul plăteşte mai întâi, apoi merge să ridice marfa ori invers, plăteşte după ce a văzut şi a ales produsul. În întregul proces, el nu are nevoie de portofel.

În acelaşi timp, această nouă metodă de plată a intrat în domeniul medical. În mai 2014, Alipay a promovat programul „Spital din viitor", care vizează să ofere o serie de servicii consumatorilor, de la înregistrare, la plăţi, statul la coadă, până la citirea rezultatelor de analiză. Aceleaşi servicii sunt oferite, în prezent şi pe aplicaţia Wechat.

Platforma de plăţi on-line a început ca o noutate şi s-a dezvoltat într-un mijloc important pentru consumatorii chinezi. Ce fel de facilităţi mai poate aceasta să ne aducă, rămăne se le aflăm, într-un viitor cu posibilităţi nelimitate.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China