Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China a introdus combustibili după standardul național VI
2019-02-19 16:54:35 cri-1

Din 1 ianuarie 2019, în toate stațiile de alimentare cu combustibili din China se comercializează doar benzină și motorină conform standardului național VI. Totodată, a fost interzisă vânzarea carburanților de calitate inferioară. Aplicarea noilor standarde ajută și mai mult la economisirea energetică și la protecția mediului, iar creșterea calității combustibililor va promova retehnologizarea industriei auto și inovarea produselor.

Conform unei circulare emisă de Comitetul de Stat pentru Dezvoltare și Reformă și alte șase departamente guvernamentale, din 2019, aprovizionarea cu benzină și motorină se face conform standardului național VI pentru controlul strict al emisiei de poluanți. Combustibilii calificați după acest standard sunt "curați, ecologici, eficienți, siguri și cu emisie scăzută de carbon". La o stație de benzinărie din Beijing, l-am întâlnit pe Yang, care alimenta autovehiculul cu combustibil conform noului standard. El a spus că măsura luată de autorități este bună, mai ales că asigură un "cer albastru" și îmbunătățește calitatea mediului înconjurător în capitală.

( Sunet 1, Yang )

"Pentru a avea apă curată și cerul albastru, măsurile luate sunt binevenite. După noile standarde, calitatea benzinei a crescut și contribuie, desigur, la protecția mediului."

Han Xiaoping, director de informații la www.china5e.com , susține că „standardul național VI" este avansat din mai multe puncte de vedere față de „standardul național V".

( Sunet 2, Han )

"Facând o comparație între cele două standarde, vorbim de un progres major. Înainte ne concentram pe diminuarea volumului de sulf din combustibil, adică pentru scăderea nivelului de sulf și plumb. Combustibilii aveau mari cantități de hidrocarburi aromatice și olefine, în timp ce hidrocarburile generează mari cantități de poluanți PM 2,5, iar olefinele afectează mult mediul înconjurător și sănătatea omului. Combustibilii adaptați la standardul național VI au o pondere scăzută de hidrocarburi aromatice și olefine. Pe de altă parte, carburanții conțin etanol care determină o mai bună combustie a benzinei."

Benzina și motorina conform noului standard pot diminua și mai mult emisia de poluanți în urma arderii. Din nou, Han Xiaoping:

( Sunet 3 )

"Benzina îmbunătățită produce un volum scăzut de poluanți, sulfuri, dar și pulberi în cantități mai mici. Totodată, arderea este mai rapidă, iar fiabilitatea motorului mașinii este mai bună și are mai puțin carbon."

Potrivit relatărilor, benzina și motorina care se vând în China de la începutul acestui an nu doar că are o creștere substanțială a purității și densității energetice, ci favorizează eforturile de protecție a mediului și ajută la progresul tehnicii de producție a automobilelor.

Secretarul general al Federației pentru Transport de Călători din China, Cui Dongshu, este de părere că numeroși agenți de producție auto vor lansa pe piață o serie de tipuri de automobile ecologice.

( Sunet 4, Cui )

"După creșterea calității combustibililor, se vor lansa noi tipuri de autovehicule adaptate la noul standard impus. Față de mașinile adaptate la standardul național V, noile tipuri vor avea emisie scăzută de poluanți. Pentru că standardul național VI aplică norme exigente, companiile auto sunt nevoite să reînnoiască sau să proiecteze motoare noi, mai puțin consumatoare de energie și cu emisie scăzută de noxe. În condițiile în care normele devin tot mai stricte în ceea ce privește consumul de combustibil și emisia de carbon, companiile auto sunt nevoite să fabrice unele tipuri de mașini dotate cu motoare cu un tonaj mai mic, dar cu o densitate mai mare. În felul acesta, va fi promovată o creștere rapidă a tehnicii de producere a motoarelor în întreaga industrie auto, precum și retehnologizarea companiilor și inovarea produselor. Prin scăderea consumului de combustibili și a emisiei de poluanți, vor fi înregistrate rezultate echilibrate atât la satisfacerea cerințelor de deplasare a populației, cât și la un consum scăzut de energie și emisie scăzută de substanțe poluante.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China