Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Provincia Heilongjiang, pe calea unei dezvoltări calitative
2019-09-20 09:50:52 cri-1

Provincia Heilongjiang este situată în nord-estul Chinei și a înregistrat în cele șapte decenii de la proclamarea Republicii Populare Chineze schimbări uriașe, s-a transformat dintr- o "regiune sterilă" într-un "grânar" renumit, dintr-o "regiune ne-exploatată" într-un "mare bazin petrolier", din "leagăn al industriei noii Chine" în "coloana vertebrală a industriei naționale". Responsabilii acesteia au anunțat că profitând de construcția inițiativei "O centură, un drum" și a zonei experimentale de comerț liber, provincia Heilongjiang se va angaja în extinderea deschiderii către exterior și a cooperării internaționale, optând pentru o cale de dezvoltare de calitate superioară.

Secretarul Comitetului de partid din Heilongjiang, Zhang Qingwei, a afirmat că în cei 70 de ani de la proclamarea noii Chine, provincia s-a dezvoltat și a devenit cea mai mare producătoare de cereale din țară. Acum, unul din nouă chinezi consumă cu cerealele produse aici. Provincia Heilongjiang se clasează pe primul loc la nivel național la suprafața semănată și producția brută a cerealelor, suprafața culturilor cerealiere ecologice și rata mecanizării în agricultură. Totodată, provincia Heilongjiang a realizat o producție de petrol de 2,39 miliarde tone, cifră reprezentând 37,6% din producția totală de petrol din China. Sistemul industrial s-a perfecționat tot mai mult.

"În urma dezvoltării timp de șapte decenii, în Heilongjiang a fost creat un sistem industrial cu o gamă de sortimente completă. Puterea tehnico-științifică complexă situează provincia pe locul 16 la nivel național. De asemenea, provincia asigură o mare producție de elicoptere, aeronave cu uz general, mașini-unealtă CNC, vase, nave și aliaj de aluminiu. Provincia Heilongjiang a aprovizionat cu o treime din seturile complete de echipamente pentru centrale electrice și jumătate din garniturile trenurilor de mărfuri din țară, produsele fabricate in Heilongjiang au adus contribuții însemnate la construcția economică a țării."

Provincia Heilongjiang are o linie de graniță de aproape 3.000 kilometri cu Rusia, având o poziție și un rol important în cooperarea cu Rusia. În 2018, Heilongjiang a făcut comerț cu Rusia de 122 miliarde de yuani, o cincime din totalul comerțului Chinei cu Rusia. Secretarul Comitetului de partid din provincia Heilongjiang, Zhang Qingwei, a declarat că autoritățile regiunii vor promova deschiderea multilaterală către exterior, în special către Rusia, pentru a transforma Heilongjiang într-un centru al cooperării Chinei cu Rusia și cu Asia de Nord-Est.

" Vom acționa pentru consolidarea avantajelor în importul de produse de energie și resurse, pentru dezvoltarea prelucrării profunde a produselor agricole importate din Rusia precum soia, pentru dezvoltarea unui lot de zone și parcuri industriale peste hotare și participarea la construcția zonelor de dezvoltare și a porturilor de comerț liber din Rusia. Un alt lucru important este dezvoltarea comerțului de graniță. Cumpărăm mai multe produse rusești decât vindem produse chinezești, deoarece Rusia are produse agroalimentare de calitate foarte bună. Produsele rusești sunt îndrăgite de turiștii chinezi. Suntem hotărâți să îmbunătățim tot mai mult mediul investițional și de afaceri, să dezvoltăm calitativ comerțul exterior."

Dintre cele 25 de puncte comerciale deschise din provincia Heilongjiang, 17 sunt la frontieră. În ultimii ani, o dată cu funcționarea Coridorului economic și comercial Eurasiatic, Heilongjiang întreține relații comerciale cu peste 200 de țări și regiuni, aceasta devenind o fereastră importantă în deschiderea Chinei spre nord.

Provincia Heilongjiang dispune de resurse turistice bogate. Aici se găsesc rezervații de faună de importanță națională de tigri și leoparzi sălbatici, de macara cu coroană roșie, dar și mari suprafețe de pădure, stepă, lacuri, gheață și zăpadă. Nouă zone cu terenuri umede sunt incluse în catalogul zonelor importante cu terenuri umede din lume. În 2018, numărul turiștilor care au vizitat provincia Heilongjiang era de 180 milioane, în creștere cu 11% față de anul precedent. Guvernatorul provinciei Heilongjiang, Wang Wentao, a anunțat că autoritățile regionale lucrează alături de organizațiile internaționale de resort la redactarea "Proiectului de dezvoltare a turismului în provincia Heilongjiang", care vizează dezvoltarea cu precădere a produselor turistice în două aspecte.

"Un aspect este legat de răcoare. Heilongjiang cunoaște vara un climat confortabil, cu temperatură relativ scăzută. Intenționăm să lansăm produse turistice precum: excursii la răcoare, excursii în pădure, excursii în zone cu terenuri umede. Un alt aspect vizează turismul pe gheață. Heilongjiang cunoaște iarna o abundență de gheață și zăpadă, cu peisaje naturale specifice. Este lung lanțul industriei activităților pe gheață și zăpadă, inclusiv întreceri sportive și excursii turistice, schi, cultura de gheață și zăpadă, instalații și echipamente pentru gheață și zăpadă, divertisment și instrucții pe gheață și zăpadă. Putem organiza și tabere de vară, dar și de iarnă. "

Potrivit relatărilor, după cererea de pe piața turismului și a consumului, autoritățile provinciei Heilongjiang depun eforturi mari pentru dezvoltarea pensiunilor țărănești, a taberelor auto și serviciilor de leasing auto, pentru oferirea de produse și servicii pentru cei care fac excursii cu mașina particulară.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China