În limba chineză, unui prieten intim, de suflet, i-se spune "cunoscător al glasului inimii"; iar o astfel de prietenie este calificată ca "a munţilor înalţi şi a apelor curgătore". Dar de unde provine proverbul? Vă spunem acum.

Se spune că în perioada numită "a Primăverii şi Toamnei" cuprinsă între anii 770 şi 476 î.e.n. din istoria Chinei, trăia un cărturar şi demnitar pe nume Yu Boya, care era în acelaşi timp şi un mare maestru la cântat din lăută.

Odată, când Yu Boya călătorea cu o corabie pe râul Hanyang, se întâlni cu un tăietor de lemne, pe nume Zhong Zixi . Acesta, deşi locuia într-o regiune muntoasă, era totuşi un om erudit. La bordul corabiei cei doi stătură de vorbă despre muzică. Zhong Zixi i-a spus lui Boya cum s-a născut şi a evoluat lăuta, din ce lemn e confecţionată, pomenind şi de "cele şase oprelişti", "cele şapte abţineri" şi "cele opt desăvârşiri" în arta cântatului la lăută, ca şi de unele povestiri despre virtuozi ai lăutei din alte vremuri…

- De vreme ce cunoaşteţi, preacinstite, rostul muzicii, zise atunci Boya, dacă aş începe să cânt acum, aţi putea desluşi în sunetele lăutei gândurile care sălăşluiesc în mintea mea?

- Începeţi să cântaţi, înalte domn, iar eu voi încerca să vă ghicesc gândul.

Boya întinse struna şi se adânci în gânduri. Închipuindu-şi priveliştea culmilor muntoase, începu să cânte.

- Minunat! Înălţător! Exclamă Zhong Zixi, Gândul vă zboară la înălţimea munţilor."

Boya nu răspunse nimic şi, concentrându-se din nou, rămase cu gândul la curgerea apelor şi atinse din nou strunele.

- Minunat! Clipocit de ape!, exclamă entuziasmat Zhong Zixi. Gândul vă este la torentul apelor.

Aceste două răspunsuri dezvăluiseră într-adevăr gândurile tainice ale lui Boya, care, cuprins de o uimire şi mai mare, şi totodată de o şi mai înaltă preţuire faţă de Zhong Zixi. Zu Boya porunci băiatului să aducă vin bun, şi îl pofti cu mult respect pe Zixi la locul de onoare. Cei doi se aşezară la băutură şi continuară să vorbească..

Cufundaţi în discuţie, nici nu băgară de seamă trecerea timpului. Amândoi se simţeau cuprinşi de dragoste sufletească şi de stimă profundă unul faţă decelălalt şi nu se îndurau să se despartă. Au hotărât să se înfrăţească, după obiceiul vremii. Aşa s-a legat o adevărată prietenie între cei doi care dovedeau aceleaşi simţăminte şi năzuinţe.

S-au înţeles în cele din urmă ca anul următor, tot în aceeaşi zi să se reîntâlnească când Boya va veni în vizită, acasă la Zixi..

Însă în anul următor, în ziua cu pricina, când Boya sosi conform făgăduielii sale, în satul natal al lui Zhong Zixi, găsi doar o movilă de pământ - mormântul prietenului său de suflet. Între timp, Zixi murise. Cu inima sfâşiată, Yu Boya, puse lăuta în faţa mormântului lui Zixi, şi cântă o elegie lungă, dedicată prietenului său. După aceea, scoase un briceag, îl trecu pe strune tăindu-le, apoi, ridică lăuta şi o izbi cu toată puterea de piatra de sacrificiu. Văzând cum cuiele de jad şi clapele de aur zboară care încotro, Yu Boya exclamă cu jale:

"Lăuta am sfărîmat-o/ Al meu cânt să nu mai răsune/ Zixi nu mai e cu mine/ Pentru cine să cânt?/ Când al primăverii vânt/ Cu-a sa suflare mă-ncălzeşte/ Tot omul mi-e prieten simt/ Dar vai! Un prieten de inimă/ Un prieten sfânt/ Ce greu se găseşte! Ce greu se găseşte!"

Traducere: Li Jiayu