Se povesteşte din bătrâni că, într-o zi, Tartorul îşi trimise dracii în lumea largă, spre a-i prinde pe linguşitori. Înainte să-i sloboadă din iad, le zise:

Linguşirile au darul să-i ameţească pe oameni şi să-i ispitească la fapte rele. Pe toţi linguşitorii să mi-i aduceţi degrabă.

Nu trecu mult şi unul dintre trimişi se şi întoarse cu un linguşitor. Mirat, Tartorul întrebă:

- Cum, aşa de iute? Nu cumva ai pus gheara pe vreun om cinstit?

- Nu-am greşit, Întunecimea ta, din ăştia găseşti câtă frunză şi iarbă. Abia am ieşit pe poartă că m-am şi întâlnit cu unul.

- Fie, încuviinţă Tartorul, am să-l judec pe dată şi dacă într-adevăr e unul din cei căutaţi, voi porunci să fie zvârlit în cazanul cel mai cu smoală încinsă.

Dar nici n-apucă să sfârşească bine vorba, că trase un "vânt" de se zgâlţâi şi poarta iadului. Linguşitorul se prăvăli în genunchi şi astfel îi grăi:

- Vântul tras de Măria ta, e o minunăţie! După sunet pare un cântec pe corzi de liră, iar când îl adulmeci, nici orhideea nu-l întrece.

- Vorbele merseră drept la inima Tartorului, care le socoti pline de bună cuviinţă, iar linguşitorul se văzu desferecat din lanţuri şi ospătat, în timp ce trimisul iadului fu aspru pedepsit. Un alt diavol a fost ales să-l însoţească pe linguşitor până la sala de ospeţie. Sârbos mai arăta dracul acela cu cap de bivol. Linguşitorul îi ticlui şi lui pe dată, măgulitoarele vorbe:

- Vai ce măreaţă înfăţişare aveţi! Coarnele încovoiate seamănă cu ale Craiului Nou, iar ochii vă strălucesc aidoma stelelor de dincolo de mare! Aş putea chiar să jur, că după cum arătaţi, o să ajungeţi negreşit Talpa Iadului!

- Ascultându-i sforăitoarele laude, diavolul se învioră şi, trăgându-l de braţ pe linguşitor, îi zise:

- Mai e timp până la ospăţul cel mare. Aşa că hai, rogu-te, şi te abate un pic la mine, să te cinstesc şi eu cu niscaiva bunătăţi drept răsplată pentru frumoasele cuvinte care mi-au mers drept la inimă.

Traducere: Li Jiayu