- Eşti mică şi neputincioasă. Mă mir cui i-o fi oare de trebuinţă un astfel de dobitoc! Nu mă face de ruşine, hai, cară-te în altă poiană!
Însă şi oaia se oţărâ tare de tot:
- Cum îndrăzneşti, orătanie cocoşată, să vorbeşti astfel cu mine? Ori poate nu ştii cine este stăpânul meu?
- Ce-mi pasă mie de stăpânul tău? Nu ştii tu cât de mult ţin la mine oamenii ce mână caravanele şi câte bogăţii duc eu pe cocoaşele mele?
Şi aşa, ciorovăindu-se, ajunseră la un gard înalt. De partea cealaltă a gardului creştea o iarbă verde de toată frumuseţea.
- Să vedem acum care dintre noi este mai bună, mai îndemânatică, tu - dobitoc cu picioare scurte - sau eu, zise cu îngâmfare cămila şi, aplecându-se peste gard, prinse să mănânce iarbă.
Oaia privi cu invidie la cămilă şi stătu tăcută de o parte. Cămila mâncă pe săturate, îşi linse buzele cu limba sa uriaşă şi merseră mai departe. Şi numai ce văd în faţa lor un gard înalt de piatră, iar dincolo de gard o casă.
- Ia să vedem acum care dintre noi este mai îndemânatică, cine-i mai bună - tu, camilă pe picioroange, sau eu - spuse oaia - şi, împingând poarta cu capul, intră în curte.
Cămila încercă să se strecoare pe poartă, dar poarta era prea mică pentru ea. Iar oaia, de acolo de după gard, strigă în batjocură.
- Aşa-ţi trebuie, să nu te mai făleşti cu statura ta şi nu te mai îngâmfa!
Un iac miţos, care tocmai trecea pe acolo, le întrebă:
- Ei, voi, prieteni, pentru ce vă certaţi? Oare n-aş putea să vă fac eu o judecată dreaptă pentru a vă potoli gâlceava?
Îi povestiră cămila şi oaia despre neânţelegerile lor şi-l rugară să hotărască cine are dreptate.
- Mulţi ani am trăit pe lume, zise iacul, dar dobitoace mai proaste ca voi n-am întâlnit. Şi tu, cămilă, şi tu, oaie, sunteţi fiecare în felul vostru folositoare omului. Să nu vă mai certaţi niciodată.
De atunci, deşi cămila îşi poartă, ce e drept, botul pe sus, este cunoscută, ca şi oaia, de altfel, ca fiind un animal foarte modest.
Traducere: Li Jiayu
][ 
