De mult, tare demult, într-un codru trăiau o mulţime de animale. Într-o bună zi, Zeul muntelui le făgădui animalelor că dacă cineva dintre ele nu este mulţumit de figura lui, el îl va ajuta să devină plăcut la înfăţiare.

Zeul o întrebă întâi pe maimuţă ce părere are despre înfăţişarea ei.

În ceea ce mă priveşte, răspunse maimuţa, consider că sunt destul de frumoasă, şi îl arătă cu degetul pe cal, spunând că fratele ei - calul, are o faţă prea lungă. Aşa că îl roagă pe Zeul cel bun să i-o schimbe puţin.

Auzind vorbele maimuţei, calul se înfurie la culme şi îi trase câteva copite zdravene, spunând:

Cât despre mine, eu sunt mulţumit de chipul pe care-l am. Dar iată-l pe fratele elefant, care are o înfăţişare tare urâtă, cu nasul lui atât de lung. Te rog, Zeule, să-i schimbi puţin înfăţişarea.

La vorbele calului, elefantul se supără grozav şi îl stropi pe acesta cuapă, de-l făcu ciuciulete. Tocmai când vroia să o ia din loc, elefantul văzu deodată într-un copac un păun şi vorbi astfel:

Iată-l pe frăţiorul-păun care nu are o coadă prea frumoasă. El are într-adevăr nevoie de ajutorultău, Zeule.

Păunul, care stătea cocoţat în copac, îi vorbi Zeului cel bun astfel:

Coada mea este scurtă şi mică; fără îndoială că nu este frumnoasă. Dacă s-ar putea face ceva în privinţa aceasta, eu aş fi cel mai fericit!

Văzând aceasta, Zeul cel bun îl puse pe păun să zboare şi, smulându-i coada cea scurtă, i-o înlocui cu o coadă lungă şi nespus de frumoasă. Treaba fiind terminată, Zeul cel bun părăsi locurile acelea.

Iar păunul zbură într-un copac şi îşi înfoie coada. Atunci, soarele îl lumină din plin şi îl făcu să sclipească în toate culorile. Maimuţa, calul, elefantul, precum şi toate celelalte animale fură cu toate orbite de atâta strălucire. Şi începură să strige în cor, încântat:

Cât de minunat! Ce frumuseţe nemaivăzută!

Toate animalele erau invidioase acum pe păun şi le părea nespus de rău că nu-l rugaseră şi ele pe Zeul cel bun să le facă mai frumoase.

Traducere: Li Jiayu