Într-o zi, Zhang San în timp ce îşi săpa palma lui de pământ, a dat peste un ulcior. Dar nu un ulcior oarecare, vezi bine, şi unul care avea un capac pe care se puteau desluşi patru semne. Şi încă cesemne: Trei sute de arginţi!

Bucuros nevoie mare, a îngropat cu grijă la loc ulcica, gândindu-se să şi-o ducă acasă după ce s-o însera, ca nici pasărea cerului să nu afle ce i-a fost lui dat să găsească!

Ei, dar de frică să nu uite cumva, până s-o întoarce, locul cu comoara a împlântat acolo o bucată de lemn pe care a scris: Aici nu sunt trei sute de arginţi. Şi a plecat liniştit.

După o zi lungă de trudă, iată-l şi pe vecinul său Wang Er care tocmai se îndrepta către sat. Când colo, ce-i văzură ochii? Se-nţelege, ceea ce scrisese mai devreme Zhang San. A săpat în grabă în locul cu pricina şi a furat ulcica. Numai că şi el se temea, şi mai cu seamă n-ar fi vrut să se ştie că el e hoţul, aşa că s-a grăbit să adauge pe plăcuţa lăsată de Zhang, mai jos: Nu eu, vecinul Wang Er, am fost cel care a furat arginţii.

Traducere: Li Jiayu