În acest capitol, Laozi clarifică principiul cârmuirii prin nonacţiune.

După Laozi, cârmuitorii nu trebuie să încarce oamenii talentaţi cu prea multe onoruri, căci ele vor putea stârni dorinţa nesăţioasă de a alerga după interesele materiale, ceea ce trebuie curmat cu fermitate.

„Perioada Primăverii şi a Toamnei", în care a trăit Laozi, era un timp al contradicţiilor acute între masele largi de oameni ai muncii şi nobilimea aristocratică decadentă, între lumea ţărănească şi cea a moşierilor stăpănitori de pământuri.

Scoţând în vileag tulburările sociale din China antică, Laozi avea de gând să micşoreze deosebirea între cei nobili şi cei de jos, între săraci şi bogaţi, astfel încât contradicţiile sociale să fie atenuate şi evitate.

Laozi consideră că trebuie restabilită naturaleţea obiceiurilor şi datinilor poporului pentru ca cârmuitorii să poată înfăptui rânduiala şi liniştea fără a recurge la măsuri extreme.

不尚賢， Nu încărca pe om cu onoare

使民不爭； Ca norodul să nu lupte pentru onoare,

不貴難得之貨， Nu preţui bunuri greu de dobândit

使民不為盜； Ca omul să nu devină tălhar necioplit;

不見可欲， Nu face paradă de lăcomie nelimitată

使民心不亂。 Ca să nu tulburi a norodului minte curată.

是以聖人之治， Deci înţeleptul cârmuieşte noroadele

虛其心， Prin a purifica a lor minte,

實其腹， Prin a-le umple pântecele,

弱其志， Prin a-le slăbi aspiraţia fierbinte,

強其骨。 Prin a-le întări oasele.

常使民無知無欲。 Fă totdeauna ca norodul să fie fără cunoştinţă, fără dorinţă;

使夫智者不敢為也。 Ca deşteptului să nu-i vie cutezanţa de-a acţiona fără cuviinţă.

為無為， A cârmui făr-a acţiona cu tărie,

則無不治。 Ş-atunci rânduiala ia fiinţă.

Traducere: Xu Wende