桃源行

王維

漁舟逐水愛山春，兩岸桃花夾古津。

坐看紅樹不知遠，行盡青溪不見人。

山口潛行始隈隩，山開曠望旋平陸。

遙看一處攢雲樹，近入千家散花竹。

樵客初傳漢姓名，居人未改秦衣服。

居人共住武陵源，還從物外起田園。

月明松下房櫳靜，日出雲中雞犬喧。

驚聞俗客爭來集，競引還家問都邑。

平明閭巷掃花開，薄暮漁樵乘水入。

初因避地去人間，及至成仙遂不還。

峽裏誰知有人事，世中遙望空雲山。

不疑靈境難聞見，塵心未盡思鄉縣。

出洞無論隔山水，辭家終擬長遊衍。

自謂經過舊不迷，安知峰壑今來變。

當時只記入山深，青溪幾度到雲林。

春來遍是桃花水，不辨仙源何處尋。

Cântecul Râului Florilor de Piersic

Wang Wei

Vrăjită de primăvară, barca se lasă dusă de-ape curgătoare,

Ambele maluri se văd mărginite de piersici-n floare.

Admirând arbori roşii, pescarul cât de departe a mers nu ştie,

Ajunge la capăt de pârâu verde şi nu vede vreo fiinţă vie.

La gura muntelui pătrunde-ntr-o peşteră sumbră şi cotită,

Muntele se deschide şi-n faţă-i-apare o câmpie vrăjită.

Desluşeşte departe crânguri de piersici sub nori îngrămădite,

Apropiindu-se, vede mii de case printre bambuşi şi flori risipite.

Prezentându-se, tăietorii de lemne vorbesc graiul han încă,

Locuitorii nu şi-au schimbat straiele lor din a Qinului vreme adâncă.

Ei locuiesc laolaltă la Izvorul Wuling, al piersicilor în floare,

Şi-au clădit în ţinutul feeric vetrele lor cu livezi şi ogoare.

Luna străluce printre pini, case răsar liniştite în lumina lină,

Soarele iese din nori, se-aud lătrat şi cântare de cocoş cristalină.

Surprinşi de sosirea unui străin, oamenii în juru-i se-adună,

Toţi îl invită la ei acasă şi-l întreabă de ţara lor străbună.

În zori, mătură petale de flori căzute-n ulicioare,

În amurg pescari şi tăietori de lemne se-ntorc pe-ape curgătoare.

Ca să găsească loc de refugiu, strămoşii şi-au părăsit locurile natale,

Azi n-au de gând să se-ntoarcă, trăiesc ca zei-n astă vale.

Aici în singurătatea lor nu cunosc nicicum alte întâmplări,

Străinii zăresc de departe doar munte pierdut în albe zări.

Pescarul nu bănuieşte că-i greu de găsit feeria divină,

Dar gândeşte, ca muritorul, la ţinutul său, la vatra senină.

Iese din peşteră fără s-admire peisaje încântătoare,

Va spune adio familiei sale ca să revină pentru lungă colindare.

Crede că cunoaşte vechea cale, nu-şi va pierde orientarea,

Cum să ştie că piscuri şi văi îşi pot schimba înfăţişarea.

Acum şi-aminteşte doar c-a pătruns în adânc falnicul munte,

Dar ce braţ de pârâu verde duce-n codrul cu nori în frunte.

La venirea primăverii, apa râulului cu flori de piersic e plină,

Numai că nicăieri nu se-află acel paradis de lumină.  

                                                                                                                                          Traducere: Xu Wende