Capitolul III

Principii de bază ale menţinerii sănătăţii

1

Viaţa noastră este limitată, pe când cunoaşterea este nelimitată. A urmări nelimitatul prin limitat este o întreprindere istovitoare. Dacă, cunoscând aceasta, mai întreprinzi un astfel de act trudnic, atunci în cele din urmă te va paşte primejdia!

Când faci un bine, nu-l faci de dragul faimei; când pricinuieşti un rău, nu-l faci ca să-ţi atragi pedeapsa. Dacă te conduci după legile firii, îţi vei putea ţine sănătatea în bună stare, salva viaţa, întreţine părinţii şi trăi până la asfinţitul vieţii tale.

2

Bucătarul Ding tranşa un bou pentru domnitorul Wenhui. Mişcările pe care Ding le făcea cu mâinile, cu umerii şi picioarele, păreau atât de armonioase, la fel de frumoase ca şi dansul fetelor şi flăcăilor în crângul cu duzi. Iar sunetul scos de cuţit în timp ce era mânuit suna la fel de ritmic ca muzica din epoca împăratului Yao.

Domnitorul Wenhui îi spuse supusului său:

— Of, asta e culmea măiestriei! Cum de-ai ajuns la o asemenea măiestrie?

Punând deoparte cuţitul, bucătarul îi răspunse:

— Supusului tău îi place Calea-Dao, care-i mai sublimă decât destoinicia mea. Mai înainte când tranşam un bou, vedeam un bou întreg; trei ani mai târziu, el nu-mi mai apărea întreg. Iar astăzi îl spintec prin intuiţie, nu-l mai privesc cu ochii. Văzul meu nu se mai bazează pe ochii mei, însă intuiţia mea acţionează fără greş. În acord cu legile firii, îmi croiesc drum prin încheieturile importante şi înfig cuţitul în golul închipuit dintre oase. Urmând structura biologică a boului, nu ating niciodată vasele de sânge şi nici tendoanele, cu atât mai puţin oasele mari! Un bun bucătar trebuie să-şi schimbe în fiecare an cuţitul, tocit de la tăiatul cărnii; un bucătar de rând îl schimbă în fiecare lună, pentru că el retează adesea cu cuţitul şi oasele. Dar eu, iaca, mă folosesc de acest cuţit de nouăsprezece ani şi pot spune că am spintecat cu el câteva mii de boi. Şi, tăişul i-a rămas ascuţit şi strălucitor ca dintru începuturi, deoarece la încheieturile oaselor există goluri în care înfig cuţitul cu lama subţire şi-l răsucesc uşurel, exact printre, aşa am ajuns să folosesc acest cuţit de nouăsprezece ani şi tăişul i-a rămas tot atât de ager şi strălucitor ca abia dat pe tocilă. Cu toate acestea, când ajung la un punct complicat şi văd că acolo e anevoie, procedez cu precauţie, nu pierd din ochi ceea ce fac şi mânuiesc încetişor cuţitul. Cu o mişcare uşoară tai carnea, şi apoi carnea despicată cade la pământ ca o bucată de lut. Ţinând în mână cuţitul, stau acolo şi-mi preumblu ochii de jur împrejur cu inima plină de mândrie şi mulţumire de sine. Şi apoi în bună voie îmi şterg cuţitul şi-l ţin într-un loc uscat.

Domnitorul Wenhui zise:

— E culmea măiestriei! Ascultând spusele bucătarului Ding, am înţeles cum trebuie să veghez asupra sănătăţii mele!

3

Când Gongwen Xuan îl văzu pe comandantul armatei de dreapta, zise cu mirare:

— Cine eşti? Cum se face că ai numai un picior? E asta fapta Cerului sau a omului?

Comandantul armatei de dreapta îi răspunse:

— E fapta Cerului, nu a omului. M-am născut cu un picior. Aparenţa omului e voia Cerului. De aceea, ştiu că-i lucrătura Cerului, nu a omului.

Fazanul din mlăştină trebuie să facă zece paşi ca să aibă parte de o ciugulitură şi o sută ca să ia o înghiţitură de apă, chiar şi aşa nu ar alege să fie crescut într-o colivie. Chiar dacă ar trăi bine în colivie, nu s-ar simţi în largul său.

4

Când Laozi îşi dădu sufletul, Qin Shi se duse să-l jelească şi după trei bocete îşi făcu apariţia în public.

Un discipol îl întrebă:

— Nu-i Laozi prietenul tău?

— Ba da, răspunse Qin Shi. Discipolul zise:

— Crezi de cuviinţă să-l jeleşti în acest fel? Qin Shi spuse:

— Desigur. Am crezut că era un om desăvârşit, şi acum pare- mi-se că nu-i aşa. Când am intrat în casă să-l plâng, bătrânii jeleau ca şi când le-a murit fiul, tinerii plângeau ca şi când le-a murit mama. S-au adunat aici cu toţii ca să spună ceea ce n-ar fi spus înainte şi să plângă pentru ceea ce n-ar fi plâns altădată. Ei s-au abătut de la Calea Cerului, de la simţămintele omului, şi au uitat cu ce au fost înzestraţi. Anticii socoteau acest fapt drept o crimă de violare a naturii. Maestrul tău a venit pe lume la timpul oportun şi s-a dus la vreme. Venirea la timp şi ducerea la vreme nu au de-a face cu bucuriile şi necazurile vieţii. Anticii socoteau aceasta drept emancipare de la îndatorire.

Răşina şi lemnele de foc se vor epuiza, dar focul se va transmite mai departe. Nimeni nu ştie când se va stinge focul.

                                                                                                               Traducere: Xu Wende

                                                                                                           În colaborare cu Sanda Man