Mişcarea Cerului

Capitolul XVI

Întreţinerea firii

1

Cei care îşi întreţin firea prin cunoştinţe superficiale în căutarea reîntoarcerii la firea primordială şi dau repaos patimilor în vederea atingerii luminării, folosindu-se de cugetări fără valoare, pot fi socotiţi oameni care îşi tăinuiesc ignoranţa.

În vechime, oamenii practicau Dao- ul, îşi cultivau înţelepciunea trăind în linişte, făceau să le crească înţelepciunea fără a recurge la deşteptăciunea subţire, asemenea înaintaşi pot fi socotiţi oameni care îşi cultivau înţelepciunea prin trăire în linişte. Cultivarea înţelepciunii laolaltă cu trăirea în linişte fac să se ivească firesc armonia şi buna orânduială. Virtutea întruchipează armonia; Dao-ul întrupează buna orânduială. Virtutea atotcuprinzătoare înseamnă mărinimie; Dao-ul atotdiriguitor înseamnă dreptate; din dreptatea vădită de care oamenii se apropie firesc, iese la iveală credinţa; a umple sufletul cu puritate şi a reveni la firea naturală înseamnă fericire; a te ţine de făgăduială, a avea îngăduinţă faţă de alţii şi a te conforma legilor naturii înseamnă bună-cuviinţă. Promovarea unilaterală a riturilor şi muzicii va duce Lumea subcerească la neorânduială. Dacă toată lumea se îndreaptă şi nu- şi ascunde virtutea, atunci virtutea nu se va da la iveală; iar dacă virtutea ar fi scoasă la iveală, atunci toate lucrurile îşi vor pierde fără doar şi poate firea înnăscută.

2

Oamenii din vechime au trăit toată viaţa lor în haos lumesc şi în ignoranţă şi necunoaştere, în deplină simplitate, în pace şi linişte. Spiritele Yin şi Yang fiind în armonie şi liniştire, nici duhurile şi zeităţile nu stârneau tulburări. Cele patru sezoane se perindau unul după altul fără niciun fel de încălcări. Toate lucrurile se izbăveau de vătămări. Firul vieţii nu i se întrerupea mulţimii la vârsta crudă şi necoaptă şi oamenii, deşi înzestraţi cu înţelepciune, nu aveau unde s-o folosească—asta se chema o epocă a armonizării omului cu natura. În acele timpuri oamenii nu făceau nimic şi toţi se conduceau doar după legile firii.

Cu vremea, virtutea a decăzut treptat-treptat. Când Suiren şi Fuxi au început să cârmuiască Lumea subcerească, ei au ascultat năzuinţele norodului, dar n-au izbutit să ajungă la o stare de armonie. Când Shennong şi Împăratul Galben au pornit să cârmuiască Lumea subcerească, aceştia au căpătat stabilitate, dar n-au reuşit să se conducă după năzuinţele norodului. Virtutea a continuat să decadă. Când Yao şi Shun au început să diriguiască Lumea subcerească, ei au introdus rânduieli de guvernare şi de instruire, ceea ce a pângărit puritatea şi a tulburat simplitatea, aşa că oamenii întreprindeau acţiuni de binefacere, abătându-se de la Calea-Dao şi acţionînd în detrimentul virtuţii. După aceea, au nesocotit natura înnăscută a oamenilor făcându-şi de cap. Oamenii au început atunci să arunce o privire iscoditoare unii asupra altora, ceea ce nu era de ajuns să pună Lumea subcerească în linişte, la care se mai adăuga preţiozitatea, inclusiv pretinsa erudiţie. Ca urmare, preţiozitatea ducea la pieirea naturii înnăscute, iar pretinsa erudiţie—la înecarea sufletului. Drept pentru care oamenii au prins să se cufunde în confuzie, nemaiputând să revină la puritatea şi simplitatea primordială.

Din cele de mai sus rezultă că lumea a lepădat Dao-ul, iar Dao-ul—lumea. Lumea şi Dao-ul s-au aruncat peste bord unul pe celălalt. Cum ar putea Dao-ul să dea lumii puteri noi, iar lumea să primească din nou puteri şi energia vitală de la Dao. Dao-ul nu ar mai putea să facă să înflorească din nou lumea, iar lumea nu are puterea să-i dea o nouă tinereţe Dao-ului. Chiar dacă înţeleptul nu sălăşluieşte în adâncul munţilor împăduriţi, virtutea i se cufundă totuşi în uitare.

Sihaştrii din vechime erau nevoiţi să trăiască izolaţi de lume, ei nu se ascundeau ca să nu dea ochii cu oamenii, nu îşi închideau gura ca să nu rostească niciun cuvinţel, nu îşi tăinuiau înţelepciunea ca să n-o folosească, făceau toate acestea din pricină că trăiau în vremuri nenorocite. Când timpurile le priau, se întorceau la Dao, astfel încât puteau umbla în toată voia în Lumea subcerească, nelăsând nicio urmă; când vremurile nu le erau favorabile şi erau ponegriţi în lume, prindeau rădăcini adânci în pustii, stând în aşteptare, în adâncă liniştire: asta-i calea autoprezervării.

3

Cei din vechime, pricepuţi să-şi păstreze integritatea, nu-şi împodobeau înţelepciunea cu elocvenţă, nu strâmtorau lumea cu inteligenţa lor, nu îşi foloseau inteligenţa în dauna virtuţii, trăiau în sihăstrie plini de demnitate revenind la firea lor înnăscută, altceva ce ar mai fi putut face! De la-nceputul dintâi, Dao-ul nu trebuia promovat cu mintea strâmtă, iar virtutea nu trebuia dintru început să dea naştere la cunoştinţe neînsemnate. Cunoştinţele neînsemnate pricinuiesc vătămare virtuţii şi faptele neînsemnate aduc vătămare Dao-ului. De aceea se zice: „Îndreaptă-te şi atâta tot."

A găsi plăcere în firea-ţi înnăscută e ceea ce se cheamă împlinire a înaltelor năzuinţe. În vechime, nu erau socotiţi oameni care şi-au atins înaltele năzuinţe demnitarii ce umblau în caleşti şi purtau bonete şi cingători de dregător, ci cei care găseau plăcere infinită în atingerea desăvârşirii firii. Or astăzi, prin împlinirea înaltelor năzuinţe se înţelege dobândirea înaltelor cinuri. O înaltă poziţie nu face însă parte din firea înnăscută a omului. Ea constituie doar ceva picat în mâna ta din întâmplare, pe care-l vei deţine pentru puţină vreme. Când îţi pică şansa în mână, n-o poţi stăvili; când se duce pe copcă, n-ai cum s-o poţi opri. De aceea, nu vă grozăviţi trufaşi cu înalte cinuri, de capete încoronate, şi nici nu vă lăsaţi duşi de valurile vieţii trăite în lipsuri. Te vei izbăvi de îngrijorări şi griji dacă poţi găsi plăcere în ambele situaţii. Dacă însă te întristezi când pierzi ceva ce-ai dobândit vremelnic, înseamnă că plăcerea ţi-a izvorât dintr-o inimă tulburată. De aici se vede că, deşi eşti voios, ţi-ai pierdut totuşi minţile. De aceea se zice că pe cei care-s cufundaţi în căutarea de lucruri din afara corpului lor şi pe cei care şi-au pierdut firea sub ispitirea deşertăciunilor lumeşti ce durează doar cât o boare de vânt, n-ar strica să-i numim oameni care pun carul înaintea boilor.

                                                                                                                                   Traducere: Xu Wende

                                                                                                                         În colaborare cu Sanda Man