Mişcarea Cerului

Capitolul XVII

Puhoaie de toamnă

1

Toamna, când ploile bogate veneau la vreme, sutele de râuri umplute pline ochi îşi vărsau prea plinul vadurilor în Râul Galben, talazurile bogate ale acestuia răsturnându-se vijelios între maluri şi insuliţe, astfel că n-ai fi putut deosebi peste ape dacă pe malul celălalt al râului stătea un bou sau un cal. Încântat la culme, Hebo, zeul Râului Galben, crezu că nicăieri sub soare nu se puteau găsi privelişti mai încântătoare decât ale apelor lui. Purtat de valuri şi alunecând de-a lungul albiei spre răsărit, ajunse la Marea de Miazănoapte şi, scrutând acolo zările, nu putu desluşi marginea întinselor ape, şi atunci pe loc îşi schimbă părerea. Uitându-se cu respect la zeul Mării, îi zise oftând:

Cât adevăr zace în zicala: „O sută de laude te fac să crezi că eşti de neîntrecut şi o singură clipă de tăcere îţi poate arăta cât de neînsemnat eşti!" Acum înţeleg tâlcul, şi-mi pare că-i izvodită chiar pentru mine şi pentru acela care se crede mai învăţat decât Confucius şi mai neîntinat decât Bo Yi (personalitate considerată în vechime ca fiind de mare probitate morală şi socotită de către Confucius ca fiind de cea mai măreaţă virtute — N.t.). Abia acum, când te-am văzut cât de mare şi fără de margini eşti, mă simt mic şi lipsit de însemnătate. De nu ajungeam în faţa Măreţiei Tale, rămâneam un fudul, de care ar fi râs toţi cărturarii luminaţi.

2

Zeul mării îi răspunse:

— Nu poţi vorbi despre mare cu o broască ce trăieşte în fundul unei fântâni, căci e hotărnicită în lumea ei strâmtă; nu poţi vorbi cu o insectă de vară despre gheaţă, căci ei i se rupe viaţa într-un singur sezon; nu poţi vorbi cu un şoarece de bibliotecă despre Dao, căci e îngrădit de ştiinţa din cărţi. Acum tu ai ieşit din luncă şi ai văzut întinsa mare, aşa că ţi-ai dat seama de ignoranţa ta. Abia acum e cu putinţă să discut cu tine despre Dao. Din toate apele din Lumea subcerească niciuna nu e mai întinsă decât marea, zece mii de râuri se varsă în ea şi nu se ştie când îşi vor înceta ele vărsarea, dar n-ai să vezi niciodată marea umplută plină ochi. Ea îşi varsă necontenit torentele prin hăuri căscate şi nu se ştie când îşi va înceta vărsarea şi niciodată nu va fi golită. Marea nu se schimbă nici pe vreme de primăvară, nici pe vreme de toamnă şi nu cunoaşte nici inundaţii, nici secete. Ea ţine mult mai multă apă decât Fluviul Albastru şi Râul Galben, volumul ei fiind incalculabil. Cu toate acestea, eu nu mă grozăvesc niciodată cu atâta cantitate de apă, căci ştiu prea bine că cerul şi pământul mi-au dat formă şi am dobândit Qi (substanţă materială care umple întregul spaţiu — N.t.) de la Yin şi Yang (cele două forţe ale Universului — N.t.). Îmi găsesc sălaş aici între cer şi pământ la fel cum îşi găsesc şi o pietricică şi un copăcel pe un munte imens. Acum mintea mea e preocupată doar de lipsa mea de cunoştinţe, cum să mă mai pot astfel grozăvi! Mi-am dat cu socoteala că dăinuirea celor patru mări între cer şi pământ nu se poate oare asemăna cu existenţa unui muşuroi pe malul unui lac întins? Mi-am dat cu socoteala că aşezarea Tărâmului din mijloc (China—N.t.) pe cuprinsul celor patru Hotare ale lumii nu se seamănă oare cu un grăunte de mei într-un mare hambar? Zeci de mii de făpturi s-au orânduit pe specii şi lucruri din lume, şi omenirea e doar una dintre ele. Omenirea conlocuieşte în cele Nouă Ţinuturi ale lumii, oamenii trăind acolo unde cresc grâne şi unde vin şi se duc bărci şi căruţe, iar un om nu-i decât un individ din această omenire. Astfel stând lucrurile, în comparaţie cu toate făpturile şi lucrurile, un ins nu-i oare aidoma unui fi de păr de pe pielea unui cal? Succesiunea la tron a celor cinci împăraţi şi lupta pentru putere dusă între cei trei regi, îngrijorările binevoitorilor şi munca trudnică a cărturarilor desemnaţi de cârmuitori—toate acestea nu-s decât nimicuri nevrednice de pomenit. Bo Yi şi-a câştigat faima, căci a refuzat să accepte tronul; Confucius şi-a etalat învăţătura, făcând peste tot morală. Mulţumirea lor de sine nu se aseamănă oare cu fălirea ta de până mai adineauri cu imensitatea apelor tale?

3

Hebo zise spăşit:

— În acest caz, socot cerul şi pământul a fi mari şi firul de păr a fi mic, pot să zic aşa?

Zeul mării zise:

— Nu, nu poţi. Lucrurile au măsură infinită; vreme trece, vreme vine fără contenire; câştigurile şi pierderile nu au limită stabilită; sfârşitul şi începutul lucrurilor nu cunosc un punct fix. De aceea, cu o scrutare pătrunzătoare a lucrurilor depărtate şi apropiate, marii înţelepţi nu socot ceva mic a fi lipsit de importanţă şi ceva mare a fi important, căci ei ştiu bine că nu există limită pentru dimensiunea lucrurilor. Cu o profundă cunoaştere a lucrurilor de demult şi a celor de astăzi, ei nu vor rămâne total nedumeriţi în faţa lucrurilor din trecutul îndepărtat şi nici nu vor căuta să pună mâna pe cele din vremuri mai recente, căci ei cunosc că timpul se scurge fără sfârşit. Sesizând creşterea şi descreşterea lucrurilor, ei nu se vor bucura de câştiguri şi nici nu se vor întrista de pierderi, căci ei ştiu bine că nu există reguli stabilite pentru câştiguri şi pierderi. Percepând bine alergarea omului pe calea netedă a vieţii, ei nu socot viaţa a fi o fericire şi moartea a fi o nenorocire, căci ei ştiu bine că sfârşitul şi începutul nu sunt imuabile. Dacă faci un calcul, vei afla că ceea ce omul cunoaşte e mult mai puţin decât ceea ce nu ştie şi că vremea în care a trăit omul e mult mai scurtă decât timpul de dinaintea venirii tale pe lume. Dacă cauţi să dobândeşti cunoştinţe nelimitate în cursul vieţii tale limitate, vei rămâne doar perplex şi nu vei putea dobândi nimic. De aici se vede că nu-i de- ajuns să cunoşti doar firicelul de păr pentru a stabili limita celui mai mic lucru! Nu-i de asemenea de-ajuns să cunoşti doar cerul şi pământul ca să delimitezi cel mai mare tărâm!

                                                                                                            Traducere: Xu Wende

                                                                                                         În colaborare cu Sanda Man