Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Comunitatea internaţională salută rezultatele Summitului G20
2009-04-03 15:10:15 cri-1

ONU, Fonul Monetar Internaţional(FMI), SUA, India, Franţa şi alte organizaţii internaţionale sau state au salutat decizia luată de Summitul financiar G20 privind acordarea noilor fonduri de finanţare la Banca Mondială (BM) şi FMI.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon a subliniat într-o declaraţie că este foarte important să fie respectate promisiunile privind ajutorarea ţărilor mai sărace. El a salutat şi angajanentele luate de liderii G20 privind boicotarea protecţionismului.

Primul vicepreşedinte al FMI, John Lipsky, a afirmat că reforma şi înmulţirea fondurilor vor ridica capacitatea FMI în contracararea crizei financiare.

Preşedintele american, Barack Obama,a subliniat joi la o conferinţă de presă la Londra, importanţa respingerii protecţionismului, susţinând că G20 trebuie să adopte măsuri categorice pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare, mai ales statele cele mai sărace.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a spus că s-au obţinut progrese importante în toate subiectele summitului.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China