Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Chinezii, interesaţi să investească în sistemul energetic din România
2013-11-26 10:56:32 cri-1

Cu ocazia vizitei oficiale în România a premierului chinez, Li Keqiang, vor fi semnate mai multe documente de cooperare bilaterală în domeniile energiei.

Este vorba despre Memorandumul de Înţelegere între Departamentul pentru Energie si Administraţia Naţională pentru Energie din China, pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, Scrisoare de intenţie SN Nuclearelectrica - China - General Nuclear Power Corporation (CGN), Acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari – Complexul Energetic Oltenia, Înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 si 4 de la centrala termoelectrica Deva şi Scrisoarea de Confort care vizează hidrocentrala de la Tarniţa.

În urmă cu câteva luni, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, spunea că motivul vizitei sale de o săptămână în China a fost acela de a găsi investitori dispuşi să vină cu banii necesari pentru deblocarea proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, al hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, dar şi pentru modernizarea unor termocentrale. Cele două reactoare noi de la Cernavodă au o valoare de 6,5 miliarde de euro, în timp ce hidrocentrala Tarniţa se ridică la un miliard de euro, ambele proiecte fiind acum blocate din lipsa finanţărilor. Centrala Tarniţa-Lăpuşteşti este un proiect de dinainte de Revoluţie, în timp ce lucrările la cele două reactoare noi de la Cernavodă ar fi trebuit să înceapă în toamna anului 2010. Niciunul dintre aceste proiecte nu a avansat din lipsa investitorilor.

Nuclearelectrica operează singura centrală nucleareletrică din România, cea de la Cernavodă, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel naţional. Societatea este controlată în proporţie de 90,3% de Ministerul Economiei, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 9,7%.

De asemenea, anul trecut, Complexul Energetic Rovinari a acceptat oferta depusă de China Huadian Engineering pentru construcţia unei termnocentrale de 800 milioane euro. Al doilea ofertant a fost Marubeni Corporation (Japonia).

Noua termocentrală va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, care în prezent sunt dezafectate. Unitatea va funcţiona pe bază de lignit şi va avea o capacitate de cel puţin 500 MW. Investiţia minimă este estimată la 800 milioane de euro.

În ceea ce priveşte Centrala termoelectrică Deva, aceasta are o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur, fiecare bloc constituind o unitate independentă.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China