Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China va depune eforturi pentru reducerea risipei de cereale
2014-03-11 16:22:36 cri-1
Departamentele de resort din China măresc investiţiile în instalaţii de depozitare a cerealelor, ca să reducă pierderile şi risipa cerealelor în procesul de circulaţie, a declarat directorul Administraţiei Naţionale pentru Cereale şi membru al forului consultativ suprem, Ren Zhengxiao, într-un interviu acordat Radio China Internaţional.

Oficialul chinez a afirmat că în procesele de producţie, circulaţie şi de consum există încă risipă de cereale. Reducerea acesteia se poate realiza în depozitarea cerealelor la ţărani, achiziţionarea cerealelor de către întreprinderile din domeniu, prelucrarea, transportul şi vânzarea cerealelor. Conform rezultatelor unei anchete, de la recolta de pe terenul agricol şi până când aceasta ajunge pe masă, pierderile şi risipa de cereale ajunge la aproximativ 35 de miliarde de kilograme.

Ren Zhengxiao a spus că, de anul trecut, departamentele de resort au majorat investiţiile în instalaţii de depozitare a cerealelor. Până la finele anului precedent, 6,77 milioane de gospodării ţărăneşti din China au fost dotate cu instalaţii de depozitare a cerealelor în mod ştiinţific, care vor ajuta la economisirea a peste 750 de milioane de kilograme de cereale în fiecare an. În 2014, vor fi depuse eforturi sporite în această privinţă, fiind intensificate activităţile de renovare a depozitelor vechi, pentru ca cerealele să nu mucegăiască şi putrezească.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China