Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Rusia cere Ucrainei să înceteze acţiunile militare din sud-estul ţării
2014-05-20 20:07:29 cri-1

Ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, a cerut regimului de la Kiev să oprească aşa-numitele "acţiuni anti-teroriste" şi să respecte programul din foaia de parcurs elaborată de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). În cadrul unei întrevederi avute cu omologul slovac, Miroslav Lajcak, Lavrov a arătat că încetarea acţiunilor militare din sud-estul Ucrainei reprezintă condiţia necesară desfăşurării dialogului la nivel naţional în această ţară.

Potrivit unei relatări prezentate pe saitul preşedinţiei ruse, Vladimir Putin şi Angela Merkel au exprimat, în cadrul unei convorbiri telefonice, speranţa cu privire la situaţia din Ucraina, unde trebuie să fie demarate, cât mai rapid, reforma constituţională şi dialogul între autorităţile de la Kiev şi zonele de opoziţie.

Pe de altă parte, Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, a prezentat guvernului rus propunerea privind convocarea unei reuniuni ministeriale, la care nu a primit, deocamdată, un răspuns. Liderul alianţei militare a mai arătat că deşi NATO a suspendat cooperarea cu Rusia, dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia va continua.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China