Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Moldovenii din China au votat pentru Parlament și Referendum
2019-02-25 10:40:14 cri-1

Câteva zeci de cetățeni ai Republicii Moldova rezidenți în China s-au prezentat, duminică, la urnele amenajate în cadrul reprezentanței diplomatice din Beijing pentru a-și exprima opțiunea în cadrul Alegerilor Parlamentare 2019 și pentru Referendumul consultativ privind reducerea numărului de parlamentari, de la 101 la 61.

Potrivit datelor neoficiale, până la închiderea secţiei de votare, la Beijing s-au prezentat la urne 21 de alegători, dintre care unul cu rezidență în afara capitalei Chinei. De asemenea, potrivit paginii web diaspora.voteaza.md, în China a fost organizată secție de votare doar la Beijing, în cadrul Ambasadei.

Rezultatele parţiale centralizate la Chişinău arată că prezența la votul pentru Alegerilor Parlamentare 2019 și pentru Referendumul consultativ a fost de 49,21%, în scădere cu aproape 10% comparativ cu scrutinul anterior din 2014 (58.89%).

Pe partide, rezultatele preliminare parțiale, după centralizarea a peste 86% dintre voturi, arată că au atins pragul electoral PSRM cu 31,71%, PDM 25,04%, Alianța "ACUM" DA și PAS 24,89% și PP "Șor" cu 8,83%.

O premieră pentru alegerile din Republica Moldova a fost constituită de utilizarea platformei electronice pv.cec.md care a asigurat transparența procesului de votare și a procesului de numărare a voturilor exprimate în cele 2.143 de secții organizate, din care 125 în străinătate, iar 47 în regiunea Transnistria.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China