Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Colaborări comerciale China-India, promovate la Delhi
2019-10-11 18:49:44 cri-1

Ministerul Comerțului din China și Ministerul Comerțului și Industriei din India au organizat, în 10 octombrie, la Delhi, o ceremonie de semnare a unor documente pentru demararea de negocieri pentru proiecte comerciale China-India, cu participarea a peste 150 de persoane din departamentele guvernamentale, asociații industriale și companii.

Liu Changyu, inspector în departamentul de comerț exterior al Ministerului Comerțului din China, a declarat că delegația chineză pentru promovarea comerțului a venit cu multe oferte, inclusiv pentru produse precum cupru electrolitic și concentrat de fier, produse agricole, cum ar fi ulei de arahide, ceai negru, produse chimice ca de exemplu polietilenă și sare industrială, produse farmaceutice şi altele. Piața uriașă de aproape 3 miliarde de oameni din cele două țări nu este doar baza cooperării lor comerciale, ci și sursa vitalității creșterii economice mondiale.

Membru al Comitetului Executiv al Federației Camerelor de Comerț și Industrie din India, Sani, a declarat că India salută căldura cu care delegația chineză a organizat un eveniment de promovare a comerțului în cadrul apropiatei reuniuni informale a celor doi şefi de stat. El a spus că statul chinez este un partener puternic de cooperare economică și comercială al Indiei. Pentru India, China reprezintă o oportunitate și nu o amenințare. Volumul comercial bilateral va depăși 100 de miliarde de dolari americani în 2019, conform estimărilor. Multe mărci chineze precum Xiaomi, Haier și OPPO sunt deja renumite în India. Peste 1.000 de companii chineze au participat la construcția Parcului Industrial Indian. Aproximativ 120 de companii din India activează în China în domenii precum tehnologia informației, textile, prelucrarea alimentelor.

128 de acorduri comerciale, în valoare de peste 3 miliarde de dolari americani, au fost semnate în cadrul ceremoniei, care implică produse minerale, produse chimice, produse agricole, produse farmaceutice și altele.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China