Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
OMC a autorizat oficial SUA să impună tarife vamale suplimentare la produsele din UE
2019-10-15 11:12:38 cri-1

Organismul de soluționare a litigiilor de la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a convocat o ședință luni la Geneva, ocazie cu care a autorizat oficial Statele Unite să ia contramăsuri la adresa Uniunii Europene conform ultimului verdict în dosarul subvențiilor acordate companiei Airbus.

Potrivit unei surse de informații, reprezentanții UE au declarat la ședință că deși Washington este autorizat să reacționeze, orice contramăsură va fi de „scurtă viziune", care nu numai că va aduce prejudicii dezvoltării industriei aviatice globale, dar va produce și influențe negative asupra sistemului comercial global. OMC a decis deja că și partea americană mai acordă subvenții ilegale constructorului aeronautic Boeing, așa că UE va fi autorizată în curând să riposteze la adresa SUA, au adăugat reprezentanții europeni.

OMC a decis în data de 2 octombrie că, din cauză că UE și unele state membre nu au implementat în totalitate verdictul anterior dat de organismul de soluționare a litigiilor, oferind în continuare subvenții ilegale companiei Airbus, SUA va avea dreptul să impună tarife vamale suplimentare la produsele și serviciile europene în valoare de 7,5 miliarde USD.

Oficiul Reprezentantului pentru Comerț din SUA va anunța creșterea tarifelor vamale la o serie de produse importate din UE începând din 18 octombrie.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China