Ediţia a doua a Forumului de Pace de la Paris a avut loc, recent, în capitala Franţei. În cadrul acesteia, peste 30 de şefi de stat au discutat despre guvernarea globală, asigurarea multilateralismului şi protecţia biodiversităţii.
Liderul ţării-gazdă şi iniţiatorul evenimentului, Emmanuel Macron, a declarat, în deschiderea evenimentului că ordinea internațională se confruntă cu o criză fără precedent, unele țări importante urmărind unilateralismul. Forumul de pace de la Paris a reunit guverne, organizaţii neguvernamentale și reprezentanți ai tuturor cercurilor sociale, care au abordat noi provocări precum creşterea populaţiei, schimbările climatice şi dezvoltarea tehnologică.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat într-un discurs că lumea se împarte şi nicio țară, singură, nu poate repara aceste "fisuri". El a solicitat promovarea solidarității și multilateralismului, subliniind că multilateralismul trebuie să se adapteze la provocările de azi și de mâine.