9,471 milioane de perechi de îndrăgostiți au obținut în 2019 certificatul de căsătorie de la autoritățile chineze de afaceri civile. În acelaşi timp, 4,154 milioane de cupluri au divorțat, rata divorțurilor fiind de 3,2‰, a declarat duminică, Wang Jinhua, directorul Departamentului pentru Afaceri Sociale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din China.
Conform aceluiaşi departament, scăderea ratei căsătoriilor este generată, în principal, de reducerea populației tinere ca urmare a aplicării încă din anii' 70 a politicii de planificare familială. Cauzele se referă și la schimbarea conceptului de căsătorie, la promovarea învățământului superior și prelungirea etapei școlare de către tineri.
Totodată, oficialităţile au solicitat diferitelor pături sociale să ajute tinerii să-și întemeieze o familie.