Oranizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a prezentat, joi, la Geneva, activităţile echipei de specialişti trimisă în China, lansând totodată un apel pentru intensificarea cooperărilor internaţionale pentru contracararea COVID-19.
Secretarul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că datele din China indică o scădere a numărului de cazuri infectate, fapt care este încurajator, chiar dacă aceasta nu înseamnă că este momentul relaxării atenției. Acesta a arătat că OMS aşteaptă rezultatele a două experimente clinice. Este vorba de tratamentul combinat cu Lopinavir şi Ritonavir, două medicamente anti-HIV, dar şi tratamentul cu medicamentul antiviral Remdesivir.
Echipa OMS este formată din specialişti de elită din China, Rusia, SUA, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Germania şi Nigeria.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a amintit că pe lângă echipa de specialişti, OMS a înfiinţat o echipă internaţională de gestionare a urgenţelor, condusă de Dr. Mike Ryan, responsabil cu coordonarea activităţilor internaţionale.